Autoritățile de la Roma se pregătesc pentru un aflux copleșitor de pelerini care vor veni să-și ia rămas bun de la liderul lumii catolice.
Între timp, cardinalii s-au întâlnit pentru a planifica înmormântarea Papei și organizarea conclavului care îl va alege pe noul Suveran Pontif. Chiar dacă dintre cei 135 de cardinali eligibili, 110 au fost numiți de însuși Papa Francisc, observatorii anticipează o luptă aprigă pentru succesiune între conservatori și progresiști.
Cardinalul Péter Erdo, arhiepiscop de Budapesta în vârstă de 72 de ani, se bucură de sprijinul cardinalilor europeni – cel mai numeros bloc din conclav. Erdo s-a născut în Ungaria, într-o familie cu descendență secuiască. Bunicii lui au fost secui din Transilvania care au emigrat după Primul Război Mondial.
Însă numele viitorului papă ar putea fi o surpriză, cum a fost de altfel și cazul episcopului Jorge Mario Bergoglio, socotit prea în vârstă pentru a fi Suveran Pontif. Nici Karol Wojtila, iubitul Papa Ioan Paul al II-lea, nu se număra printre favoriți, când a fost ales, în 1978.