Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat că începând cu 1 iulie, cardul de sănătate redevine obligatoriu pentru toate serviciile medicale, serviciile de îngrijiri la domiciliu, medicamentele și materialele sanitare, precum și dispozitivele medicale se acordă și se validează doar în baza acestui document electronic (sau a documentelor înlocuitoare, după caz)”, se arată într-un comunicat al CNAS.
EXCEPȚIE:
“Cu excepția serviciilor acordate în cabinetele medicilor de familie și în ambulatoriul clinic de specialitate, care pot fi accesate fără utilizarea cardului de sănătate până la data de 30 septembrie 2020,
Evidența serviciilor
„Reintroducem validarea serviciilor medicale cu cardul național de sănătate pentru că este necesar să avem o evidență mai clară a serviciilor acordate, astfel încât să putem gestiona cât mai eficient fondurile din sistemul de sănătate. De asemenea, pentru că s-a dovedit că serviciile medicale la distanță au avut un rol important în limitarea răspândirii infectărilor cu COVID-19 și că acest tip de servicii a fost apreciat atât de medici, cât și de pacienți, căutăm soluții pentru a introduce cu caracter permanent consultațiile la distanță în sistemul de sănătate, mai ales pentru pacienții cu boli cronice stabilizate”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.
…maxim de opt consultații pe oră.
- Consultațiile medicale la distanță se acordă cu încadrarea în numărul maxim de opt consultații pe oră.
- De asemenea, consultațiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere;
- Documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică; medicii din spital pot elibera, dacă situația o impune, la externarea asiguratului, prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile”, se arată într-un comunicat al CNAS.
- Mijloacele electronice de comunicare se pot folosi și pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate, necesare asiguraților;
Prelungire termen valabilitate
Totodată, s-a prelungit până la data de 30 septembrie 2020 termenul de valabilitate pentru documentele a căror valabilitate expiră până la 1 iulie.
Prescriere medicamente
De asemenea, medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice ( medicamente notate cu ()1, ()1Ω și ()β în Lista de medicamente compensate și gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale;
Sursa https://rohealthreview.ro