În perioada 15 – 26.09.2017, agenții Poliției Locale au identificat, pe raza municipiului Târgu Mureș, un număr de 13 persoane care apelau la mila publică, fie în proximitatea piețelor, a parcurilor și a magazinelor agroalimentare, fie în zonele de promenadă ale obiectivelor de interes turistic frecvent circulate. Menționăm că 9 persoane au fost sancționate în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 61/1991R, cu amendă în valoare de 100 lei fiecare, în timp ce în cazul minorilor măsurile sancționatorii s-au îndreptat împotriva ocrotitorilor legali.
Mai multe atelaje cu tracțiune animală au fost surprinse, în ultimul timp, de patrulele mobile aflate în serviciu, pe arterele de circulație din municipiul Târgu Mureș. Astfel, în zilele de 16, 19 și 20.09.2017, numiții M.P., T.A. și K.L., toți cu domiciliul în Valea Rece, au fost sancționați contravențional cu sume cuprinse între 100 — 500 lei, pentru încălcarea prevederilor HCL nr. 20/2008, art. 21, alin. 3, pct. 1.
Angajații Biroului de Siguranță Rutieră al Poliției Locale au constatat și sancționat, în intervalul menționat, un număr de 195 fapte de natură contravențională aflate sub incidența Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, fiind vorba, în principal, de opriri și staționări neregulamentare.