Un nou proiect cu finanțare Regio va susține administrația publică locală din orașul Luduș și asigură fondurile necesare pentru realizarea lucrărilor de modernizare și echipare a Casei de Cultură. Contractul de finanțare nerambursabilă semnat recent de către primarul orașului Luduș, Moldovan Ioan Cristian, și de către directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, a dat undă verde demarării activităților prevăzute în proiect. Fondurile solicitate de Primăria orașului, beneficiarul proiectului, sunt alocate din Programul Operațional Regional 2014-2020, prin prioritatea ce vizează regenerarea orașelor mici și mijlocii.
Datele proiectului
Proiectul cu titlul „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Casa de Cultură din orașul Luduș, județul Mureș” are o valoare totală de 7.679.462,14 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 7.455.396,45 lei, respectiv 1.600.729,24 de euro. Termenul de finalizare al lucrărilor prevăzute în proiect este 31. 12. 2023. Fondurile sunt alocate în cadrul Axei Prioritare 13 a POR 2014-2020, Obiectivul Specific 13.1, prin care se finanțează proiectele ce vizează „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România”.
Demersuri pentru revitalizarea orașului
„După cum am mai spus, îmi place să cred că în orașul meu natal muncim împreună să construim un viitor pentru noi toți, aici. Alături de echipa primăriei, încercăm să atragem cât mai multe fonduri, prin aceste proiecte, pentru dezvoltarea orașului, să îmbunătățim infrastructura spațiilor publice și să oferim tuturor un motiv pentru a rămâne acasă. Cultura nu include numai arte și literatură, ci și modul de viață al comunității locale, oferind o scenă pentru exprimarea tradițiilor și a credințelor noastre. Servicii accesibile și de înaltă calitate, locuințe la prețuri accesibile, educație, cultură, locuri de muncă, servicii de îngrijire a copiilor, servicii medicale și transport public accesibil pentru toate zonele din oraș, acestea sunt obiectivele prin care ne propunem revitalizarea orașul Luduș”, a declarat Cristian Ioan Moldovan, primarul orașului Luduș.