Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de Lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor, act normativ care permite emiterea de autorizaţii de construcţie mult mai repede şi cu mai puţină birocraţie, anunţă Ministerul Dezvoltării.
„Astfel, termenul de emitere, care, astăzi, în practică, poate ajunge şi la un an, va fi redus la 65 zile”, subliniază ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Conform datelor transmise de Ministerul Dezvoltării, anumite lucrări şi construcţii nu vor mai avea nevoie de autorizaţie de construcţie, ca până acum.
Astfel, în mediul rural, se vor putea construi, doar cu notificarea primăriei, locuinţe unifamiliale pentru folosinţa proprie, cu parter, fără subsol, de 150 mp, pe bază de proiecte proprii, întocmite de specialişti, sau proiecte tip puse la dispoziţie de autorităţile locale. De asemenea, cu notificarea primăriei şi fără autorizaţie de construcţie, se vor putea închide balcoanele în blocuri, se vor putea construi pe terenuri avute în proprietate garaje, terase acoperite, pergole sau bucătării de vară.
Proiectul de lege, care va merge în Parlament, modifică şi pune la un loc 17 acte normative mai vechi şi îşi propune să simplifice procedura de aprobare a noilor construcţii.