Ascuns în inima munților, pe Valea Ialomiței, între Lacurile Bolboci și Scropoasa, se află un loc ireal de frumos: Cascada 7 Izvoare, pe care trebuie să-l vizitați toamna aceasta. Pe lângă peisajul de poveste, locul atrage prin legendele care s-au născut în jurul ei. Hai să le descoperim!
Unde? Cascada 7 Izvoare, comuna Moroeni, județul Dâmbovița, în Munții Bucegi, la 1300 de metri altitudine, la 10 minute de mers pe jos de Lacul Scropoasa.
Apa, care curge dintr-un izvor subteran, a fost testată încă din 1927 și s-a descoperit că nu are azotiți și azotați și poate fi considerată cea mai pură din lume. În anii ’80, Nicolae Ceaușescu a trimis o echipă de specialiști să analizeze izvorul și ar fi interzis accesul în zonă, pentru că credea că aici s-ar ascunde secretul nemuririi. Mostre de apă au fost trimise, în anii care au urmat, în Franța și în Germania, și au confirmat faptul că apa este pură, fără bacterii, un fenomen rar.
Legendele uimitoare ale Cascadei 7 Izvoare
Legendele spun că izvorul ar curge neîncetat de mai bine de 2000 de ani și că aici ar fi fost locul sacru al dacilor, unde bolnavii s-ar fi vindecat cu această apă miraculoasă. Însuși zeul dacilor, Zamolxe, ar fi venit des la 7 Izvoare. Se crede că puritatea apei este dată de faptul că apa ar trece peste un zăcământ de argint sau peste un câmp magnetic.
Cum ajungi la Cascada 7 Izvoare?
- Cel mai rapid și mai ușor traseu pentru a ajunge la Cascada 7 Izvoare este prin Moroeni, judetul Dâmbovița, pe DN 714, apoi urmezi drumul forestier.
- Un alt traseu mult mai spectaculos spre cascadă pornește de la Campingul Zănoaga, unde vă puteți lasa și mașina. Nu este un loc amenajat, dar o puteți parca aproape de râul Ialomița. Urmați indicatoarele cu cruce albastră și vei ajunge la cascadă. Locul nu este semnalizat cu niciun indicator turistic. Traseul este destul de solicitant, treci prin sălbăticia pădurii și prin zone cu porțiuni dificile. Sunt în jur de 7 kilometri de urcuș.
Citeste continuarea pe calatorinbascheti.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.