Case istorice din Transilvania sunt ”desfigurate prin instalarea ilegală a unor contoare electrice pe faţadele clădirilor din secolele XVIII şi XIX”, susţin membrii Federaţiei TransylvaNet, care au trimis o petiţie tuturor instituţiilor implicate, dar şi preşedintelui Klaus Iohannis.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Federaţiei TransylvaNet, case istorice vechi din mai multe sate din judeţul Sibiu – Hoghilag, Marpod, Şaros pe Târnave – dar şi din alte zone din Transilvania sunt în pericol, din cauza lucrărilor făcute de Electrica Distribuţie.
”Case istorice de valoare din Transilvania sunt desfigurate prin instalarea ilegală a unor contoare electrice pe faţadele clădirilor din secolele XVIII şi XIX din satele Hoghilag, Marpod, Saros pe Tarnave precum şi în alte sate din Transilvania. Lucrările sunt realizate de Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice «Electrica Distribuţie Transilvania Sud», Braşov, prin intermediul unei firme contractate. Primarul comunei Hoghilag şi proprietarii clădirilor din cele trei sate nu au fost consultaţi cu privire la poziţionarea şi modul de instalare a contoarelor şi se opun acestor intervenţii deoarece sunt realizate într-un mod extrem de neglijent şi destructiv, afectând uneori chiar integritatea structurală a clădirilor”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, ”pentru toate comunităţile rurale, patrimoniul cultural şi peisajul pitoresc reprezintă şanse unice de dezvoltare economică”.
”Orice intervenţie care afectează caracterul autentic al satelor scade valoarea proprietăţilor şi pune în pericol prosperitatea viitoare a locuitorilor acestora. Federaţia TransylvaNet atrage atenţia asupra ilegalităţii intervenţiilor”, se mai arată în comunicat.
Alertaţi de către primari şi localnici, membrii Federaţiei TransylvaNet trag un semnal de alarmă şi cer o investigaţie cu privire la cauzele şi persoanele responsabile pentru această ”agresiune la adresa patrimoniului naţional”.
Federaţia TransylvaNet a transmis deja o petiţie tuturor senatorilor şi deputaţilor de Sibiu, precum şi Parlamentului, preşedintelui Klaus Iohannis, prim-ministrului Sorin Grindeanu, Comisiei Europene, Ministerului Culturii, Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, Institutului Naţional al Patrimoniului, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Agenţiei Naţionale a Ariilor Protejate, Delegaţiei UNESCO Bucureşti, Consiliului Judeţean Sibiu, Inspectoratului de Stat în Construcţii şi Electrica Distribuţie Transilvania Sud.
”Potrivit legii 422/2001, orice lucrări de construcţii – inclusiv cele de modernizare a instalaţiilor electrice – care aduc modificări substanţei istorice sau aspectului clădirii, trebuie avizate de către Ministerul Culturii. Este esenţial ca Electrica Distribuţie să înţeleagă necesitatea adoptării unei soluţii optime pentru instalarea contoarelor electrice fără a distruge valoarea arhitecturală şi de patrimoniu a acestor localităţi istorice, soluţii ce au fost deja oferite de către membri TransylvaNet în intervenţii anterioare”, se mai arată în comunicat.
Potrivit acestora, precedentul a fost creat în judeţul Braşov unde s-au distrus 120 de clădiri.
În anul 2008, Fundaţia Mihai Eminescu Trust – membru TransylvaNet – şi 54 de instituţii şi persoane au sesizat o încălcare gravă a legislaţiei de protecţie a monumentelor istorice prin instalarea unor contoare electrice pe faţadele unor case cu valoare de patrimoniu din satele Criţ, Mesendorf si Buneşti din judeţul Braşov.
În urma acestor sesizări, Electrica Distribuţie Transilvania Sud a fost de acord să transfere contoarele deja instalate de pe faţadele caselor monument istoric în interiorul curţilor, costul mutării contoarelor fiind suportat de societatea Electrica, iar Fundaţia Mihai Eminescu Trust oferindu-se să refacă, din fonduri proprii, cele 120 de faţade deteriorate.
Mai mult, în urma acestui caz, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Asociaţia “Arhitectură. Restaurare. Arheologie” şi Primăria Comunei Buneşti au organizat o campanie de informare adresată autorităţilor locale şi altor societăţi furnizoare de utilităţi publice, în vederea găsirii şi promovării unor soluţii de modernizare a infrastructurii care să nu afecteze valoarea de patrimoniu a clădirilor.
TransylvaNet – Federaţia pentru Patrimoniul Transilvănean este rezultatul cooperării societăţii civile în domeniul patrimoniului, în zona de sud a Transilvaniei.
Federaţia Transylvanet a fost înfiinţată la iniţiativa a peste 30 de asociaţii şi instituţii din judeţele Sibiu, Braşov şi Mureş, aceasta constituindu-se cu personalitate juridică în iulie 2015, având zece membri fondatori. În anul 2016 li s-au mai alăturat alţi zece membri activi.
Semnatarii actualei petiţii sunt Primăria comunei Hoghilag, judeţul Sibiu; Fundaţia Mihai Eminescu Trust – Reprezentanţa din România (MET) – Sighişoara, judeţul Mureş; Asociaţia Monumentum – Alţâna, judeţul Sibiu; Heritas – Fundaţia Transilvană pentru Dezvoltare Integrată, Protecţie şi Revitalizare a Patrimoniului – Sibiu; Asociaţia Împreună pentru Dezvoltarea Comunităţii Braşov (AIDC) – Braşov; Asociaţia Pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) – Sibiu; Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Sibiu-Vâlcea; Parohia Evanghelică Sibiu; Parohia Evanghelică Braşov; Consistoriul Evanghelic Districtual Mediaş, judeţul Sibiu; GAL Podişul Mediaşului din Aţel, judeţul Sibiu; GAL Dealurile Târnavelor din Saschiz, judeţul Mureş; Asociaţia Culturală Reener Ländchen – Reghin, judeţul Mureş şi Asociaţia ”Urban Survey” – Timişoara.
News.ro