Castelul Rákóczi-Bornemisza din Gurghiu, construit în secolul XVII de principele Gheorghe Rákóczi I şi considerat unul dintre cele mai reprezentative edificii ale arhitecturii acelei epoci, ar putea intra de anul viitor în circuitul turistic, potrivit reprezentanţilor Muzeului Judeţean Mureş.
„În anul 2010 castelul a fost preluat în administrarea Muzeului Judeţean Mureş, iar în anul 2018 a trecut în domeniul public al judeţului din domeniul comunei Gurghiu, date fiind schimbările legislative care nu au permis accesarea de fonduri pentru aceste edificii. În acest an am obţinut de la Consiliul Judeţean Mureş peste 300.000 lei pentru acoperiş, jgheaburi şi încălzirea de la clădirea porţii, care a fost reparată din fonduri judeţene şi din 2020 va fi complet funcţională. Aceasta are camere de oaspeţi, atelier pentru întreţinere şi paza castelului. Dacă am reuşit să punem la punct clădirea porţii, la clădirea mare e nevoie urgent de schimbarea jgheaburilor, reparaţii la acoperiş şi o renovare a unor ziduri principale. Clădirea castelului se poate vizita şi acum fără taxă, însă numai două săli. Anul viitor se speră consolidarea colţului unde este sala mare, unde există unele probleme de structură, apoi cele două săli mari de expoziţii. Abia atunci va intra în circuitul turistic (….) Am avut proiect pregătit pe fonduri europene, însă din cauza neclarificării situaţiei de administrare a ansamblului nu s-a putut aplica, abia pentru etapa următoare se va putea obţine finanţare. Acum s-a clarificat şi acum se va încerca accesarea de fonduri norvegiene, în prima fază, apoi o finanţare europeană. Din proiectul de finanţare vechi va fi scoasă clădirea porţii, care va fi finalizată din fondurile CJ Mureş”, a declarat directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soos Zoltan.
Între timp, a arătat Soss Zoltan, trebuie clarificată şi situaţia administrării parcului dendrologic al Castelului Rákóczi-Bornemisza, care aparţine primăriei.
Castelul Rákóczi-Bornemisza, unul dintre cele mai importantele ansambluri ale arhitecturii laice din Transilvania, este situat la poalele dealului pe care tronează ruinele Cetăţii Gurghiului, atestată documentar în secolul al XIV-lea (1358). Cetatea a fost distrusă în urma unui asediu cu tunurile, care a durat aproape o jumătate de an, de către trupele imperiale austriece conduse de comandantul Jean-Louis de Bussy-Rabuti, în 1708, în timpul Războiului Curuţilor.
Potrivit unui studiu realizat de istoricii de artă Karacsony Istvan şi Kovacs Zoltan, domeniul Gurghiului a fost unul dintre cele mai întinse şi mai importante domenii regale ale Transilvaniei medievale pe parcursul secolelor XIV-XV, fiind, de obicei, în posesia voievodului transilvan, a comitelui secuilor sau a vicecomitelui.
Castelul din Gurghiu a fost iniţial un conac construit la poalele cetăţii de principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în perioada domniei sale, între 1630-1648, şi avea rolul de a-l adăposti pe parcursul partidelor de vânătoare.
După ce castelul a stat un timp părăsit, domeniul Gurghiului intră, în anul 1717, în posesia familiei Bornemisza, când Ioan Bornemisza devine vicecancelarul ţării şi îl primeşte pentru 99 de ani. În 1835, după expirarea perioadei de 99 ani de folosinţă, statul a recuperat domeniul de la familia Bornemisza, după care castelul şi clădirile anexe au fost renovate pentru transformarea ansamblului într-un castel de vânătoare al prinţului succesor Rudolf. După sinuciderea prinţului Rudolf, în 1893 în clădirile castelului a fost inaugurată o şcoală silvică.
Cercetările au scos la iveală că fiecare dintre membrii familiei Bornemisza care au stăpânit castelul şi-au adus aportul la dezvoltarea domeniului, prin adăugarea de noi clădiri ansamblului, dar şi prin construirea de fabrici de hârtie şi de porţelan.
Istoricii susţin că perioadele de înflorire ale domeniului Gurghiului au alternat cu cele de distrugere, iar Revoluţia din 1848 a jucat de asemenea un rol important în viaţa castelului din Gurghiu.
Castelul avea la etaj o sală festivă, cameră de biliard, camere de dormit, sufrageria dinspre parc, salon, camere de oaspeţi, iar la parter camere de spălat, cuptor, bucătăria, sufrageria administraţiei domeniale, camera judelui curţii şi cea a preotului. În curte mai exista şi „Micul palat”, o încăpere cu cinci ferestre înspre parc, ai cărei pereţi au fost decoraţi cu 33 de picturi în ulei.
Întrucât în clădirile castelului a funcţionat din 1893 Şcoala Silvică din Gurghiu, clădirile s-au păstrat funcţionale, însă necesită investiţii foarte mari pentru restaurare, iar parcul dendrologic din spatele castelului este şi acum unul dintre cele mai bine păstrate parcuri istorice ale Transilvaniei. În perioada 2010-2013, aici au fost descoperite o serie de fresce unice în Transilvania, care sunt o raritate şi la nivel ştiinţific, în timpul unui studiu de istoria artei ce stă la baza unui proiect de restaurare a castelului, care urma să fie depus pentru finanţare europeană.
Potrivit istoricului de artă Karacsony Istvan, nu se ştie cine este autorul picturii, întrucât la începutul secolului al XVIII-lea semnarea operelor monumentale nu era un obicei.
Restaurările şi zugrăvelile ulterioare au afectat destul de grav frescele, pentru că la realizarea unei noi zugrăveli s-a îndepărtat cam tot ce a fost înainte, pentru asigurarea aderenţei noului strat de vopsea, însă există sperana că restauratorii profesionişti pot ajunge la un rezultat bun. AGERPRES