În centrul orașului Sângeorgiu de Pădure se află Castelul Rhédey , locul unde s-a născut Claudia Rhédey, ascendentul familiei regale britanice. Castelul poate fi vizitat zilnic între orele 10 și 17 , însoțit de ghid vorbitor de limbile română, maghiară și engleză. Doritorii pot vizita și Biserica Reformată, vizavi cu castelul. Prețul unui bilet este de 5 lei.
Momentan castelul găzduiește cinci expoziții ce merită să fie vizitate. Astfel, camera memorială a meșterului Bodor Peter, cel care a construit fântâna muzicală, expoziția pictorului târgumureșean, născut în Sg. de Pădure, Datu Victor, camera dedicată memoriei satului de sub ape, Bezidul Nou, expoziția de fotografii Magyari Hunor, precum și expoziția etnografică compusă din moștenirea lăsată de înaintași.
Intenția vizitei trebuie anunțată telefonic la 0743 055 922, aflăm de pe pagina de socializare a primarului orașului , Csibi Attila.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.