NU OFERI INFRACTORILOR ACCES LA BANII TĂI!”
Ați primit un banner colorat pe un site în care vi se spune că sunteți vizitatorul norocos care a câștigat o sumă de bani sau poate ați primit un e-mail că ați câștigat la o tombolă? Poate ați fost extras sau numărul dumneavoastră de telefon a fost ales, ori sunteți vizitatorul cu numărul 1000 pe site? Acesta este subiectul de astăzi din cadrul Campaniei „FII ATENT LA CE DAI CLICK! NU OFERI INFRACTORILOR ACCES LA BANII TĂI!”
Nu stați pe gânduri, în primul rând nu poți câștiga la loterii sau tombole dacă nu te-ai înscris, evident. Dacă dați click pe anunț, pe banner, vi se vor cere informații personale, inclusiv bancare pentru a vi se trimite, presupusul, câștig. Dacă faceți asta, singurul câștig va fi al infractorului. Gândiți-vă: nimeni nu oferă bani gratuit! Nu oferiți niciodată informații despre dumneavoastră unui necunoscut și nu uitați: cardul este un instrument de plată, nu de încasare bani. Nimeni nu are nevoie de datele cardului pentru a vă trimite bani! Dar dacă le oferiți cuiva, e ca și cum ați da portofelul unui străin să ia tot ce aveți în el.
Campania „FII ATENT LA CE DAI CLICK! NU OFERI INFRACTORILOR ACCES LA BANII TĂI!”, inițiată de IPJ Mureș – prin structura de prevenire a criminalității, urmărește informarea comunității pentru prevenirea criminalității informatice, atrăgând atenția asupra celor mai întâlnite moduri prin care infractorii obțin date personale, date bancare, respectiv banii victimelor. Vă invităm pe fiecare să vă implicați, citind, ascultând și spunând și altora cum să se ferească, distribuind recomandările din mediul online (inclusiv de pe pagina de facebook Siguranța Mureșenilor).
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE