La Sovata, managerii au pregătit oferte speciale atât pentru Crăciun şi Revelion, cât şi pentru weekendul de 1 decembrie. Pachetele includ cazare, demipensiune, masă festivă dar şi acces la SPA şi la tratamente balneare.
„Pachetele includ cazare, masă, accesul la centru SPA, cinele festive şi tradiţionale. Gradul de ocupare este momentan de 90 la sută”, a declarat Gabriela Molnar, director economic complex hotelier.
Pentru Crăciun, preţurile pornesc de la 1.400 de lei de persoană pentru 4 nopţi, iar de Revelion, de la 2.600 de lei.
PACHET CRĂCIUN ÎN SOVATA
4 nopţi cazare – de la 1.390 lei/ persoană
6 nopţi cazare – de la 1.695 lei/ persoană
PACHET REVELION ÎN SOVATA
4 nopţi cazare – de la 2.550 lei/ persoană
Pentru ziua naţională nu mai sunt locuri disponibile.
„Preţul pachetului pentru 1 decembrie este de 790 de lei de persoană. Include 2 nopţi de cazare, cu bonuri valorice pentru a servi masa şi cu cina tradiţională de 1 decembrie. Gradul de ocupare este de 100% pentru acestă perioadă”, a declarat Gabriela Molnar, director economic complex hotelier.
Specialiştii recomandă, pe lângă tratamentele balneare, şi plimbări prin natură.
„Zona cea mai ozonificată din staţiune e cea din jurul lacului Ursu, acolo există şi nişte aerosoli naturali care se fac prin bătaia vântului de pe suprafaţa lacului”, a declarat doctorul Cornel Hărşan.
Staţiunea Sovata este vizitată anual de aproximativ 140.000 de turişti.