(informații bazate pe studiile realizate de InfoCons asupra a 13 tipuri de șuncă de Praga, 20 tipuri de pâine integrală și 39 de tipuri de unt)
Puse la pachet sau doar pentru o gustare rapidă, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, sandvișurile reprezintă una dintre cele mai comune forme de prezentare a mâncării. Dar te-ai gândit până acum câte E-uri poți regăsi într-un sandviș?!
InfoCons a realizat studii asupra produselor tip șuncă de Praga, pâine integrală și unt, iar în urma acestor studii putem realiza un calcul simplu pentru a vedea câte E-uri consumăm odată cu un simplu sandviș care este alcătuit din aceste 3 ingrediente. Astfel, putem vedea că, în cel mai bun caz, vom regăsi minimum 4 E-uri într-un sandviș.
La polul opus, maximul numeric al E-urilor ce pot fi regăsite într-un sandviș cu șuncă de praga, unt și pâine integrală, ajunge la 15 E-uri. Multe dintre acestea se pot regăsi și în alte produse pe care le consumăm de-a lungul zilei, astfel încât putem ajunge să consumăm același E de 3-4 ori pe zi. Untul este cea mai sigură. În cazul în care doriți totuși să vă faceți o astfel de gustare, este recomandat să folosiți unt, deoarece niciunul din produsele studiate nu au prezentat E-uri.
Cantitatea de sare dintr-un sandviș se poate situa între 2,13 și 5,8 grame/zi.
Cantitatea de sare recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății este de 5 grame/zi. În acest context, putem observa că în 100 de grame de sandviș putem regăsi aproape întreaga cantitate recomandată pentru toată ziua sau chiar o putem depăși.
Sorin Mierlea, președinte InfoCons
”Nu toți suntem matematicieni. De cele mai multe ori, cifrele ne pot speria, când ne gândim la permutări de n luate câte k ni se pare că sună abracadabrant, însă nu este nevoie de o astfel de formulă complicată pentru a descoperi numericul de E-uri dintr-un sandviș. Ceea ce este clar este că într-un sandviș putem găsi puține sau multe E-uri, la fel ca în pâine, în unt/margarină, în felia de parizer/șuncă/salam, în muștar/ketchup/maioneză (după gust, cum ar spune bucătarul). Găsim și sare în pâine, unt, șuncă, ketchup/muștar și de cele mai multe ori putem găsi și zahăr în pâine, unt, felia de șuncă sau ketchup/muștar. Așadar, pe lângă ceea ce credem noi că înseamnă un sandviș, haideți să ne imaginăm cum se adună E-urile, sarea și zahărul, și să vedem că, odată mâncat sandvișul, e posibil să fii ajuns la limita maximă dintr-o zi și cu sarea, și cu zahărul, dar poate și cu E-urile. Haideți să ne gândim fiecare de 2 ori mai ales când facem un sandviș pentru cei apropiați. Scanează codul de bare cu aplicația gratuită InfoCons și fii informat, pentru că nu cred că își dorește cineva un sandviș cu zahăr, sare și E-uri! Și nu uitați, să citim pe etichete și modul de depozitare al produsului, deoarece am putea pune în sandviș un produs ce necesită o anume temperatură și, ținut prea mult în ghiozdan sau în geantă, să ajungă să ne facă rău. Așadar, citește eticheta și fii informat!”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.