Nu, tăierilor de arbori!
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege propus de vicepreşedintele politic la UDMR, deputatul tîrgumureşean Borbély László, prin care se va modifica actuala lege a mediului, cu privire la
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege propus de vicepreşedintele politic la UDMR, deputatul tîrgumureşean Borbély László, prin care se va modifica actuala lege a mediului, cu privire la
Unul din cele patru hoteluri ce alcătuiesc renumitul complex turistic al staţiunii Sovata, a fost reabilitat în totalitate. Este vorba de hotelul Brădet, amenajat potrivit normelor europene, sub denumirea Danubius Health Spa Resort Brădet şi …
Camera Deputaţilor a respins Proiectul de lege privind exploatarea minereurilor de aur şi argint din Roşia Montană. Decizia a fost luată în urma celor 301 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi 3 abţineri, miercuri, 3 mai …
Probabil nu sunt mulţi cei care au auzit de struţo-cămila ce poartă numele de ,,Federaţia Alianţei Asociaţiilor de Proprietari Mureş”. Analizând denumirea, ne dăm seama imediat că trebuie să fie vorba despre ceva extrem de …
La nivel naţional se vorbeşte despre o alianţă politică dintre PNL şi PDL, cu scopul declarat de a câştiga alegerile prezidenţiale. Desigur, această alianţă s-ar aplica şi la nivelul judeţului Mureş. Ar fi o alianţă …
Într-o perioadă destul de dificilă financiar pentru o parte a populației investițiile sociale au rolul de a diminua o parte din neajunsurile populației. De aceea, săptămânalul Punctul și-a propus să prezinte principalele investiții sociale din …
Consilierii locali au aprobat, în regim de urgență, contractele de asociere cu cinci cluburi târgumureșene. 12,2 milioane de lei vor merge în bugetele pentru sezonul competițional 2014-2015 către Asociația Fotbal Club ASA 2013 Tîrgu-Mureș, Baschet …
ASA Tîrgu-Mureș a promovat în Liga I. Meciul care trebuia să aducă pasul spre prima scenă a fost câștigat, fără drept de apel, 5-0 în fața Gloriei Bistrița. După o primă repriză cu nenumărate ocazii, …
Alegerile europarlamentare care s-au încheiat recent la Luduș au adus în fața urnelor un număr de 4.505 persoane din totalul de 14.665 cu drept de vot, ceea ce înseamnă 30,72 de procente. Despre performanța celor …
Manifestările dedicate Zilei internaționale a Copiilor au culminat duminică la Reghin cu o activitate inedită. Primăria şi Consiliul Local împreună cu Centrul de Misiune Creştină Emanuel din Reghin au organizat pentru cei mici un oraș …
Deputatul anonim până în 2008 Cristian Sefer a fost ajutat în Campania electorală pentru Parlamentul României de Ferenț Tiberiu și așa s-au împrietenit – acesta este începutul și primul motiv serios pentru care conducerea PP-DD …
În perioada 21-23 mai s-a desfășurat la Timişoara concursul naţional studenţesc de matematică „Traian Lalescu”. Cele mai bune rezultate le-au obţinut studenţii clujeni de la Politehnică. Locul întâi a fost ocupat de târnăveneanul Mircea Șușcă …
Numărul persoanelor muşcate de căpuşe, care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, a crescut de patru ori faţă de luna aprilie, pe fondul încălzirii vremii. Managerul Spitalului Judeţean …
Salvamontiştii harghiteni fac apel la cetăţeni să nu mai taie copacii pe care se află marcajele turistice şi să nu mai fure stâlpii pe care sunt amplasate panourile de informare, întrucât aceste fapte pun în …
Nouă urşi au început să vină periodic în staţiune Băile Tuşnad şi creează mari neplăceri localnicilor, motiv pentru care specialiştii de mediu au început monitorizarea animalelor şi au solicitat aprobare de la Ministerul Mediului pentru …
Cursurile de îngrijitor copii sunt solicitate de şomerii din Harghita, care se pregătesc pentru această meserie în speranţa că îşi vor găsi un loc de muncă în domeniu. Jano Edith, şef serviciu în cadrul Agenţiei …
Cu ocazia zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, echipa managerială a Spitalului Clinic Județean Mureș, oferă pachete tuturor celor mici internați în secțiile spitalului. Prin acest gest dorim să aducem o mică bucurie în sufletul …
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A), informează că, termenul de solicitare a sprijinului financiar pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine şi ovine/caprine şi a ajutoarelor specifice pentru producătorii …
Secretar al Comisiei de sănătate şi familie din cadrul Camerei Deputaţilor, dr.Corneliu Buicu a declarat joi la Forumul Industriei Farmaceutice organizat de Pharma Business, că în ceea ce priveşte comercializarea de medicamente în mediul online …
Academia Olimpică Mureş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, DJTS Mureş şi Primăria municipiului Tîrgu Mureş, organizează sâmbătă, 31.mai 2014 , cu plecare din faţa Grădinii Zoologice o nouă ediţie a Crosului Ziua Olimpică …
In şedinţa Consiliului Local de joi, 29 mai 2014, a fost aprobat proiectul de HCL, pe care Olimpiu Sabău-Pop l-a promovat, privind furnizarea gratuită a
Astăzi, Ciprian Dobre a participat la festivitatea de absolvire a elevilor claselor a XII-a, de la Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu”, sau Sanitar, aşa cum îl ştim majoritatea mureşenilor. La festivitate a participat şi dr. Horaţiu …
Alin Petrache, deputat in Parlamentul României, din partea PSD, din 2012 şi până în prezent este noul preşedinte al Comitetului Olimpic Român, acesta învingându-i pe Octavian Bellu şi Elisabeta Lipa. Petrache, preşedintele FR Rugby a …
Ziua Copilului se sărbătoreşte la Promenada Mall, printr-un Carnaval al Copiilor, ce va avea loc Sâmbătă 31 mai, între orele 17:00 – 19:00, pe scena din Promenada Mall Târgu Mureş. Toţi copiii sunt aşteptaţi la …
Maarten Koudenburg este noul Director Supply Chain al HEINEKEN România, începând din 1 iunie 2014. Maarten Koudenburg îl va înlocui pe Ed van Willegen în echipa de management, după numirea celui din urmă în funcţia …
Institutul de Studii Multiculturale Alpha, în colaborare cu Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş şi Institutul de Studii socio-umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române organizează, în perioada 29-30 mai a.c., o conferinţă internaţională de amploare, intitulată …
Cu ocazia Zilei Aniversare a Direcţiei Generale Anticorupţie – 9 ani de la înființarea sa ca structură de poliție judiciară specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, în data de …
Potrivit unui proiect de ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS), copiii vor fi consultaţi preventiv de medicul …
Poliţia municipiului Reghin, a fost sesizată telefonic de către o femeie, despre faptul că a fost victima unei infracţiuni de furt. Imediat, la faţa locului, s-a deplasat echipa operativă, care a constatat faptul că victima …
Congresul extraordinar al PNL în care va fi aleasă noua conducere a partidului va fi organizat peste o lună de zile, pe 28-29 iunie. Deputatul PNL Ludovic Orban a anunţat, miercuri, în Delegaţia Permanentă a …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.