Municipiul Târgu Mureș, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu Mureș, a finanțat în anul 2021, din bugetul local, un număr de 25 de proiecte de asistență socială câștigate de organizații neguvernamentale din municipiu în cadrul sesiunii de proiecte cu finanțare nerambursabilă „Coeziune socială în comunitate”.
Au fost semnate de către Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș și organizațiile neguvernamentale un număr de 25 de contracte în valoare de 496.869 de lei. Prin intermediul acestor finanțări au fost derulate activități din domeniul asistenței sociale dedicate copiilor proveniți din familii cu risc de sărăcie și excluziune, din domeniul îngrijirii copiiilor, tinerilor și adulților cu diferite tipuri de dizabilități, din domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice, din domeniul prevenirii și tratării adicțiilor, familii aflate în risc mare de sărăcie, etc. Numărul total al beneficiarilor în urma derulării acestor proiecte este de 4.146 de târgumureșeni, care fac parte dintr-una din categoriile mai sus enumerate (aici nu au fost luate în calcul persoanele din municipiu care au beneficiat de informațiile diseminate prin campaniile de informare și sensibilizare).
< Municipiul Târgu Mureș, prin Direcția de Asistență Socială, de a veni în întâmpinarea nevoilor sociale, atât de diverse și numeroase, prin finanțarea nerambursabilă a unei palete variate de servicii oferite comunității locale de către organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul asistenței sociale. La finalul perioadei de implementare a proiectelor (31 decembrie 2021), conducerea DAS Târgu Mureș va evalua impactul activităților desfășurate și va face o analiza cantitativă și calitativă a acestora. De asemenea, va avea loc o întâlnire cu reprezentanții ONG-urilor în cadrul căreia se vor purta discuții despre îmbunătățirea procesului de acordare a finanțării și de gestionare a implementării acestor tipuri de proiecte precum și despre sesiunea de finanțare nerambursabilă din bugetul local din anul 2022>>, susține Directorul executiv al DAS Târgu Mureș, Andreia Moraru.
Proiectele de asistență socială, pentru care s-au semnat contractele de finanțare de către Direcția de Asistență Socială și beneficiari, sunt:
9 Proiecte sociale tip 1, destinate sectorului neguvernamental, care administrează servicii sociale licențiate, astfel:
1. Asociația „Caritas-Asistență Socială” Filiala Organizației Caritas Alba Iulia – Proiect finanțat: „Demență neuitată”, 15.318 lei;
2. Fundația Creștină Rhema – Proiect finanțat: Clubul „Super-frații”, 24.000 lei;
3. Asociația HIFA România – Proiect finanțat: „Centru de informare, integrare și sensibilizare în comunitate pentru persoane adulte cu dizabilități”, finanțare din bugetul local 40.000 lei;
4. Fundația Rheum-Care – Proiect finanțat: „Dezvoltarea Centrului de Abilitare și Reabilitare”, 40.000 lei;
5. Fundația Talentum – Proiect finanțat: „Școala și educația – baza unui viitor mai bun”, 40.000 lei;
6. Fundația Transilvană Alpha – Proiect finanțat: „Program de mediere a locului de muncă pentru persoane cu dizabilități”, 36.000 lei;
7. Fundația Transilvană Alpha – Proiect finanțat: „Detect Autism – Facilitarea depistării precoce a tulburările de spectru autist pentru copii între 1 și 6 ani, din Târgu Mureș, 31.500 lei”;
8. Fundația Transilvană Alpha – Proiect finanțat: „Șanse egale pentru fiecare copil”, 29.700 lei;
9. Fundația Transilvană Alpha – Proiect finanțat: „De la Burn-out la Emoții Pozitive” – Prevenirea sau diminuarea efectelor burn-out pentru angajații care lucrează cu persoane cu nevoi speciale în Fundația Transilvană Alpha, 18.000 lei.
14 Proiecte sociale tip 2, destinate sectorului neguvernamental care derulează activități de asistență socială, evenimente, campanii și/sau acțiuni cu impact social de interes local, astfel:
1. Asociația „Caritas-Asistență Socială”, Filiala Organizației Caritas Alba Iulia – Proiect finanțat: „Conferință pentru specialiști care lucrează cu persoanele de vârsta a III-a”, 10.434 lei;
2. Asociația „Caritas-Asistență Socială”, Filiala Organizației Caritas Alba Iulia – Proiect finanțat: „ProMatur – informare, sensibilizare și serbare a prematurității și dizabilității”, 15.000 lei,
3. Asociația „Caritas-Asistență Socială”, Filiala Organizației Caritas Alba Iulia – Proiect finanțat: „Îmbunătățirea cunoștințelor, competențelor de mișcare prin cursul Kinaesthetics”, 15.000 lei;
4. Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici Mureș (ASCOTID) – Proiect finanțat: „Ziua Mondială a Diabetului”, 15.000 lei,
5. Asociația „Salvați Copiii” Tg. Mureș – Proiect finanțat: „Părinți responsabili, copii fericiți”, 13.500 lei,
6. Asociația Suryam – Proiect finanțat: Lansarea ziarului bilingv „Sănătatea-Egészség” – ediția dedicată exclusiv „Educației în domeniul sănătății reproducerii și sexualității” cu realizarea unui conținut adaptat vârstei pentru a scădea nivelul sarcinilor în rândul mamelor minore, 15.000 lei;
7. Fundația Bonus Pastor – Proiect finanțat: „Asistență psiho-socială holistică pentru dependenți de alcool, droguri, jocuri de noroc sau alte vicii”, 15.000 lei,
8. Fundația Bonus Pastor – Proiect finanțat: „Prevenția=Atitudine față de adicții”, 15.000 lei;
9. Fundația Buckner – Proiect finanțat: „Alege pentru viitorul tău!”, 15.000 lei;
10. Fundația Creștină Rhema – Proiect finanțat: „Sprijin pentru mame vulnerabile”, 15.000 lei;
11. Fundația Creștină Rhema – Proiect finanțat: „Desculț într-o lume absentă”, 15.000 lei;
12. Fundația Mâini Dibace – Proiect finanțat: „Dezvoltarea continuă (Life long learning) a echipei de angajați a Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități al Fundației Mâini Dibace”, 8.000 lei;
13. Fundația Transilvană Alpha – Proiect finanțat: „Atelier culinar pentru persoane cu dizabilități”, 13.500 lei;
14. Fundația Transilvană Alpha – Proiet finanțat: „Identificarea, evaluarea nevoilor de servicii sociale asigurate la domiciliul persoanelor vulnerabile/vârstnice din cart. Tudor, Târgu Mureș”, 13.500 lei;
2 Proiecte sociale tip 3, destinate sectorului neguvernamental în vederea efectuării de studii, cercetări, prognoze, respectiv organizare de webinarii, seminarii, conferințe pe teme din domeniul social, astfel:
1. Asociația Divers – Proiect finanțat: SAVE – „Șanse de viitor egale pentru locuitorii așezărilor informale din Târgu Mureș”, 13.417 lei;
2. Fundația Bonus Pastor – Proiect finanțat: „Libertate-fără captivitate”, 15.000 lei.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș