Peste un sfert dintre directorii de şcoli şi licee şi peste o treime dintre directorii adjuncţi din învăţământul preuniversitar din ţara noastră sunt numiţi politic, prin detaşare în interesul învăţământului, arată analiza Economica.net pe baza răspunsurilor Ministerului Educaţiei la o interpelare a unui partid politic. Conform portalului de știri citat, delegarea directorilor de școli ar fi defapt numiri politice în aceste funcții.
În județul Mureș 123 de directori de școli au obținut postul în urma unui concurs în timp ce 45 au fost numiți “prin detașare în interesul învățământului”. În cazul directorilor adjuncți de școli, 65 au fost numiți prin concurs iar 30 prin detașare în interesul învățământului”.
Potrivit articolului 191, (2) din Legea 198/2023, “personalul didactic de predare, titular în învățământul preuniversitar, care se distinge prin calități profesionale, manageriale și morale, poate fi detașat în interesul învățământului, cu acordul său, pentru asigurarea pe perioadă de cel mult un an școlar a conducerii unităților de învățământ”.