Liceul cu Program Sportiv „Szasz Adalbert” din Târgu Mureș se bucură de o nouă reușită, obținând Mențiunea I, acordată elevei Catinca Pastia la etapa națională a Concursului național de creație literară și jurnalism sportiv ,,UN CONDEI NUMIT FAIR PLAY”, ediția 2024.
Îndrumată de doamna profesor Anamaria Papuc, Catinca este singura elevă din județul Mureș premiată anul acesta la secțiunea Proză de către Comitetul Olimic și Sportiv Român. În lucrarea ei, ,,Amintiri creionate pe note suave”, Catinca a scris cu emoție despre pasiunea ei pentru două domenii ce îi sunt dragi, respectiv gimnastica ritmică și literatura.
Creația sa a fost recompensată cu premiul I de către IȘJ Mureș la etapa județeană, desfășurată în luna mai a acestui an. În cadrul galei care a avut loc la Casa Olimpică București, distincția i-a fost acordată de însuși președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, campion olimpic la scrimă, care a precizat că ,,sportul este o lume frumoasă, sportul înseamnă educație și fair play, iar aceste valori ar trebui să le vedem mult mai mult în mass-media”. Dragă Catinca, îți dorim mult succes în tot și în toate!!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.