Scriu aceste rânduri a doua zi după votul de la primul tur al alegerilor prezidențiale, după o campanie electorală apatică, pe alocuri inexistentă pe care, trebuie să recunosc, am urmărit-o extrem de detașat. Nici ziua votului nu am fost prea conectat la portalurile de știri, cu atât mai puțin la televiziunile de știri. În schimb încă din ziua votului eram curios să aflu ce fac românii? Ce caută ei pe net? Care ‘or fi prioritățile lor cele mai arzătoare în selecția știrilor pe care le consumă în contextul dat. Așa că dis de dimineață, după ziua votului, am consultat trendurile căutărilor Google în România. Iată ce-am găsit.
- Cea mai consumată știre cu peste 50.000 de căutări a fost un text al celor de la G4 Media cu date comparative legate de prezența la vot la scrutinurile din 2014 până la zi. Nimic iești din comun.
- Locul 2 în top, o știre similară a celor de la Europa FM, a strâns tot undeva peste 50.000 de căutări.
- Pe locul trei în top vine un text al celor de la Digi24, care preiau o serie de comentarii ale lui Cristian Tudor Popescu legat tot de alegeri, titlul fiind unul destul de incitant: „CTP: Revoluția de acum 30 de ani nu a fost finalizată nici prin votul de duminică”.
- Pe locul 4, vine o altă știre Digi24, care deja dădea primele rezultate parțiale, cu date oficiale de la Biroul Electoral Central – 50.000+ de căutări.
- Pe următorul loc o oarecare surpriză, o știre a celor de la Libertatea, cu titlul „Theodor Paleologu: „Rezultatul obținut e bun!”, iar știrea nu cu mult mai lungă decât titlul reușește să adune peste 50.000 de căutări.
- Pe șase vine tot cu peste 50.000 de căutări un nou articol Digi24, care dădea rezultatele parțiale pe județe și arăta unde a câștigat președintele Iohannis și unde doamna Dăncilă.
- Pe șapte, cu peste 20.000 de căutări vine încă un text Digi24, cu declarația candidatului Mircea Diaconu, care spune că nu va susține pe nimeni în turul 2 al alegerilor.
- Abia pe locul 8, cu peste 20.000 de căutări vine și o știre cu un citat direct al unuia din primii 3 clasați, mai exact o știre Antena 3 cu titlul: „Viorica Dăncilă, în direct la Antena 3: „Eu cred că sunt în turul II. S-ar putea reduce diferența, dar șase procente sunt greu de recuperat”.
- Pe locul 9, o altă știre G4 Media legată de prezența la vot, cu peste 20.000 de căutări.
- Ultimul loc din top 10 e o știre ProTV cu horoscopul pentru ziua de luni prezentat de Neti Sandu, tot cu 20.000+ căutări.
Câteva lucruri care mie mi se par interesante:
- Pe nimeni nu interesează ce a spus câștigătorul acestui prim tur.
- Pe nimeni nu interesează ce a zis marele perdant al acestui tur, Dan Barna, câtă vreme miza cea mare fusese de fapt locul 2.
- Într-o zi de duminică, horoscopul doamnei Neti Sandu se bate cap la cap cu alegerile prezidențiale, fiind singurul topic care intră în top 10, pe lângă cel al alegerilor, având o cifră semnificativă punctată la trafic.
- Când spun „pe nimeni”, la prime două remarci, mă refer la niște majorități, nu literalmente nimeni.
Ce înseamnă toate astea? Ca de obicei, vă las pe dumneavoastră să concluzionați.
Cătălin Hegheș