Potrivit unui studiu realizat în luna noiembrie a anului 2020, pe un eșantion de 341 de specialiști și manageri în resurse umane, specialiștii, muncitorii calificați și tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani vor fi cele mai căutate categorii de candidați. Principalele așteptări de la 2021 sunt legate de reluarea creșterilor salariale, a recrutărilor, dar și de revenirea la bugetele pe care le aveau înainte de declanșarea pandemiei. 12% cred că, în compania pentru care lucrează, se va permanentiza munca de acasă, în timp ce 9% spun că anul viitor va marca reîntoarcerea angajaților la birou. O treime cred că nu au încă niciun motiv să își creeze așteptări optimiste de la următorul an. În acest moment, mai mult de 14.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe cea mai mare platformă de joburi din țară.
Deși văd o revenire completă a pieței muncii abia din 2022, specialiștii în resurse umane se așteaptă ca încă din primul trimestru al următorului an să apară primele semnale pozitive, încă cei mai mulți mizează pe cel de-al doilea trimestru pentru efecte mai concrete. Întrebați care ar fi schimbările apărute în 2020 pe care le-ar vrea dispărute în 2021, respondenții au menționat munca de acasă, conferințele online sau recrutările la distanță.