Comisia Europeană a elaborat o strategie care are la bază conceptul unui urbanist columbian, profesor la Sorbona, numit ”orașul de 15 minute”.
Pe scurt, oamenii ar trebui sprijiniți să ajungă cât mai repede la școală, magazin, piață, medic ori la locul de muncă. Pentru asta, administrațiile locale ar trebui să ne asigure infrastructura necesară, iar cartierele noi să fie construite după acest model.
În România, există și un proiect de lege în acest sens, care așteaptă să intre la vot.
Cel care a promovat acest concept a gândit un oraș viu, în care la fiecare 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta de acasă omul să găseasc o școală, o grădiniță, un parc, o farmacie sau o piață.
Ideea orașului de 15 minute are contestatari peste tot în lume. Recent, inițiatorul Carlos Moreno a primit amenințări, inclusiv cu moartea, din partea conspiraționiștilor și a simpatizanților de extremă dreapta, care au spus că propunerea sa este lipsită de sens și doar îi limitează pe oameni.
În România există un proiect de lege care face referire la teoria lui Moreno. Dacă va trece de Parlament, ar implica în viitor construirea de centre urbane după anumite reguli și restructurarea celor existente.
Sursa: Pro TV