Proiectul privind transparenţa cheltuirii bugetului local, iniţiat de consilierul Radu Bălaş a fost aprobat în şedinţa ordinară de joi, 18 mai 2017, a Consiliului Local Tîrgu Mureş.
Astfel din data de 1 ianuarie 2018 pentru că nivelul de informatizare al instituţiei nu permite aplicarea imediată a hotărârii, Primăria Tîrgu Mureş va fi obligată să publice pe pagina de internet, mult mai multe informaţii, precum:
- CONTRACTELE de interes public vor fi publicate în integralitatea lor, la cel mult cinci zile lucrătoare de la încheierea lor. Pentru coerenţă, ele vor fi publicate în directoare lunare şi anuale. Potrivit Legii nr. 677, privind protecția datelor cu caracter personal, vor fi anonimizate CNP-ul, adresa, numarul și seria de buletin, în cazul în care acestea apar pe contracte.
- PLĂŢILE vor fi publicate in directoare şi subdirectoare anuale și lunare sub formă de tabel, care vor conţine obligatoriu următoarele informaţii: nr. crt., data plăţii, suma plătită, beneficiarul, explicaţie privind obiectul plăţii, procedura de achiziţie. Plăţile vor fi publicate la cel mult 15 zile de la încheierea fiecărei luni, pentru luna precedentă.
- LICTAŢIILE vor fi publicate sub formă de tabele lunare, care vor conţine obligatoriu următoarele informaţii: nr. crt., obiectul contractului (acordului cadru), tipul contractului, valoarea estimată a contractului, procedura aplicată, cod CPV, data estimată pentru începerea procedurii, data estimată pentru finalizarea procedurii, persoana responsabilă. Licitaţiile vor fi publicate la cinci zile lucrătoare după adjudecarea lor.
- BUGETUL va fi publicat în varianta detaliată, pe capitole şi subcapitole, precum şi cu toate anexele.
- SITUAŢIILE FINACIARE vor fi publicate trimestrial. Ele vor conţine execuţia bugetară, soldul contabil din ultima zi a trimestrului, bilanţul, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia activelor şi datoriilor, respectiv sumele provenite din donaţii şi sponsorizări.
- LISTA DE INVESTIŢII va fi publicată anual sub formă de tabel şi va fi actualizată imediat după apariţia vreunei modificări.
CONCESIUNILE vor fi publicate trimestrial sub formă de tabel, care vor conţine obligatoriu, următoarele informaţii: nr. crt., obiectul concesiunii, suprafaţa (spaţiul) concesiunii, locaţia concesiunii, suma concesiunii, data de începere a concesiunii, data de finalizare a concesiunii, a explicat într-o postare consilierul local Radu Bălaş, importanţa adoptării proiectului de hotărâre adoptat în şedinţa ordinară de consiliu local.
EM