În data de 21 noiembrie 2016, Municipiul Tîrgu Mureş a organizat prima sesiune de dezbatere publică aferentă Strategiei Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Tîrgu Mureş având ca moderator pe Dana Ijac, Şef serviciu al Serviciului Proiecte cu Finanţare Internaţională în cadrul Primăriei Municipiului Tîrgu Mureş.
Scopul întâlnirii a fost prezentarea şi analiza unor proiecte ale oraşului, grupate pe 3 secţiuni: de mobilitate, mediu şi dezvoltare economică, propuse a fi incluse în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2016-2023. Unele dintre acestea vor fi selectate pentru a fi finanţate din fonduri europene nerambursabile. Proiectele sunt fundamentate pe direcţiile de dezvoltare propuse prin Planul Urbanistic General al municipiului Tîrgu Mureş şi prin Planul de Mobilitate Urbană al municipiul Tîrgu Mureş. Discuţiile s-au axat pe rolul şi importanţa proiectelor în viaţa oraşului, fără a se intra în detalii tehnice şi financiare.
Arhitectul Adriana Raus a prezentat legătura dintre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană şi Planul Urbanistic General, punând în valoare domeniile de excelenţă şi polii de dezvoltare ale oraşului nostru. Arhitectul Şef al Municipiului Tîrgu Mureş, Miheţ Florina Daniela a anunţat faptul că Planul Urbanistic General se află în stadiul de finalizare urmând ca, după obţinerea ultimelor avize, să fie aprobat în primăvara anului viitor.
De asemenea, în timpul dezbaterii a fost prezentat şi Planul de Mobilitate Urbană al oraşului, un document de planificare care vizează crearea unui sistem de transport urban durabil. Prezentarea Roxanei Bocşa a scos în evidenţă abordarea integrată, obiectivele măsurabile, dar şi necesitatea de revizuire a costurilor şi dezvoltarea beneficiilor transportului pentru mai multă siguranţă pe străzile din Tîrgu Mureş.
Propunerile de proiecte pentru infrastructura mare cuprinse atât în Strategia de dezvoltare cât şi în Planul de mobilitate au fost prezentate de Şerban Constantin, inspector în cadrul Serviciului Proiecte cu Finanţare Internaţională. Prezentarea proiectelor s-a făcut pe două direcţii: cele aprobate în Consiliul Local al municipiului Tîrgu Mureş cu Studii de Fezabilitate şi Proiecte Tehnice realizate şi cele care sunt în faza de idei de proiecte. Obiectivul general al proiectelor ce urmează a fi incluse în strategie şi în planul de mobilitate este: ,,scoaterea municipiului Tîrgu Mureş din izolare” prin închiderea unor inele de circulaţie care să facă legătura cu Autostrada Transilvania. Astfel, în zona de Sud a municipiului, prelungirea Căii Sighişoarei- pe cele 3 tronsoane asigură legătura cu Autostrada Transilvania, iar Centura ocolitoare realizată de CNADNR asigură legătura cu localităţile Ernei-Corunca pe latura de Nord-Est a municipiului, dar şi legătura cu drumul european E60 pe ruta Sighişoara-Braşov–Bucureşti. Pe zona de Nord, sunt propuse a se realiza două noi poduri peste râul Mureş: zona Aleea Carpaţi şi zona Azomureş, precum şi reabilitarea podului care face legătura oraşului cu Cartierul Unirii. Tot în această zonă se propune extinderea străzilor Insulei şi Libertăţii, precum şi legătura dintre podul nou Azomureş, strada Gheorghe Doja şi Autostrada Transilvania. Prin aceste proiecte se închide şi inelul de circulaţie pe zona de Nord a municipiului.
Prin aceste proiecte propuse se urmăreşte descongestionarea traficului din zona centrală şi străzile din interiorul oraşului, eliminarea traficului greu din interiorul oraşului, astfel se va crea posibilitatea realizării de noi locuri de parcare şi piste de biciclete, atât de mult dorite de locuitorii municipiului Tîrgu Mureş.
Dana Ijac a început expunerea cu o prezentare generală a fondurilor europene în România în trecut şi în prezent. Şefa Serviciului Proiecte cu Finanţare Internaţională a făcut o scurtă prezentare a Programelor europene de finanţare. Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană pentru perioada 2016-2023 este necesară pentru accesarea Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa 4 -Sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru atragerea de fonduri europene necesare unei idezvoltări durabile a Municipiului Tîrgu Mureş. Această axă este dedicată municipiilor reşedinţă de judeţ, iar Tîrgu Mureş ca şi pol de dezvoltare va putea accesa direct bani pentru reabilitarea infrastructurii. Această strategie supusă dezbaterii publice, după adoptarea ei, va constitui cadrul pentru selectarea proiectelor individuale de dezvoltare urbană. Discuţiile din această sesiune s-au referit la dezvoltarea economică, dezvoltarea urbană, mobilitatea şi facilități urbane, zonele de agrement, protecţia mediului, urmând ca celelalte teme, infrastructura socială, educaţională şi culturală să fie discutate la viitoarea dezbatere publică din data de 29 noiembrie 2016. Sunt expuse cele 7 secţiuni de dezvoltare, fiecare secţiune fiind intercalată cu sesiune de întrebări din partea auditorului, răspunsuri şi propuneri. Punctele de discuţie au vizat transportul în comun, modernizarea reţelei stradale, a parcărilor pistelor de biciclete, gestionarea deşeurilor, apa şi canalizare, reabilitarea termică a clădirilor.
La finalul dezbaterii publice s-a lansat rugămintea instituțiilor publice, societăților comerciale, deținătorilor de rețele edilitare, ONG-urilor, precum și tuturor persoanelor interesate de a participa în continuare la realizarea documentelor strategice prezentate şi de a veni cu propuneri de proiecte.