Ordonanţa militară nr. 4 adoptată aseară modifică intervalul orar în care vârstnicii pot ieşi din casă. În acelaşi timp însă, cresc considerabil şi amenzile pentru toţi cei care încalcă regulile impuse prin ordonanţele militare.
De azi, persoanele în vârstă de peste 65 de ani pot ieşi din casă pe toată perioada zilei, dacă fac asta pentru a merge să-şi rezolve problemele de natură medicală (tratament oncologic planificat, dializă etc.). Vârstnicii pot merge la cabinetul medical cu maşinile proprii, cu cele ale familiei/susținătorilor sau cu mijloace de transport sanitar special. Ei sunt obligaţi să aibă asupra lor o declarație pe proprie răspundere, completată înainte de a ieşi din casă.
Între 20:00 – 21:00, bătrânii pot să-şi plimbe câinii În plus, tot începând de azi, bătrânii pot ieşi din casă şi seara, în intervalul orar 20:00 – 21:00, însă doar în apropierea casei lor şi numai pentru a asigura nevoile animalelor de companie. În acest caz, ei nu au nevoie de declarație pe proprie răspundere. În afara acestor noi reglementări, persoanele de peste 65 de ani pot ieşi din casă, ca şi până acum, în tot restul zilei, dacă realizează activităţi agricole sau sunt încă angajaţi, iar activitatea lor profesională nu poate fi desfășurată de la distanță.
Orar dedicat vârstnicilor, la magazine
De asemenea, persoanele de peste 65 de ani au voie în continuare să iasă din casă şi în intervalul orar 11:00 – 13:00, pentru a merge la doctor, pentru a îngriji un copil sau o altă persoană vârstnică/bolnavă, pentru activităţi fizice individuale, dar şi pentru a-şi cumpăra alimente, medicamente şi alte bunuri de primă necesitate, pentru ei sau pentru animalele de companie. În toate aceste cazuri, ei trebuie să aibă asupra lor declaraţia pe proprie răspundere, completată. Iar, începând de azi, magazinele ce comercializează alimente și produse de strictă necesitate sunt obligate să-şi organizeze programul astfel încât, între orele 11:00 – 13:00, să le fie asigurat, cu prioritate, accesul vârstnicilor în magazine.
Cei care părăsesc carantina sau izolarea la domiciliu, buni de plată
Tot de azi, cei care părăsesc locul în care au fost carantinaţi, fără aprobarea autorităților, vor fi amendaţi și vor fi obligaţi să reia ciclul de 14 zile de carantinare, însă de data aceasta, suportând ei toate cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. Prin noua Ordonanţă militară, şi persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu vor primi amenzi și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, plătind şi ei toate cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. O zi de carantină instituţionalizată costă, conform hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice din domeniu, 230 lei/zi/persoană. În plus, şi amenzile vor fi majorate, conform unui proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG 1/1999. Astfel: – persoanele fizice care nu respectă prevederile ordonanţelor militare riscă, de acum, amenzi cuprinse între 2.000 şi 20.000 lei (până azi, amenzile erau de la 100 la 5.000 lei); – persoanele juridice care nu respectă prevederile ordonanţelor militare pot fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 10.000 şi 70.000 lei (până acum, amenzile erau de la 1.000 de lei la 70.000 lei).
Dezinfectant, la intrarea în fiecare bloc
Teoretic, amenzi între 10.000 lei la 70.000 lei riscă şi primăriile care nu vor asigura, începând de mâine, 31 martie, montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările în blocurile de pe raza sectorului/localităţii. Primăriile sunt obligate să dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune ale blocurilor.
O altă măsură pe care ministrul Afacerilor de Interne a luat-o aseară, prin noua ordonanţă militară, a fost aceea de a interzice majorarea prețurilor la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți, pe perioada stării de urgență.
Citeşte întreaga ştire: Ce reguli noi se aplică de azi şi cât de mult cresc amenzile pentru cei care nu respectă ordonanţele militare