Primăria Târgu Mureș a inițiat un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui nou Regulament de sprijinire a activităților sportive, document care va înlocui metodologia adoptată în februarie 2024.
Necesitatea elaborării noului regulament a apărut în urma unei decizii judecătorești definitive, care a dispus eliminarea condiției ca solicitanții de finanțare să nu fie în litigiu cu instituția finanțatoare.
De asemenea, modificările aduse Normelor financiare pentru activitatea sportivă prin HG nr. 830/2024 au impus actualizarea cadrului local de finanțare. Noul regulament menține cele două modalități principale de sprijin: finanțări nerambursabile prin concurs de proiecte și solicitări directe pentru acțiuni neprevăzute, precum calificările la competiții naționale sau internaționale.
Structurile sportive care pot solicita fonduri trebuie să aibă sediul și activitatea principală în municipiul Târgu Mureș. Pentru sportul de performanță, este necesară deținerea Certificatului de Înregistrare Sportivă și participarea la competiții sub egida federațiilor de specialitate. În cazul sportului pentru toți, pot aplica organizații nonprofit cu activități sportive prevăzute în statut.
Termenele limită pentru depunerea proiectelor rămân 15 noiembrie pentru primul semestru al anului următor și 15 mai pentru semestrul al doilea, în cazul organizării a două sesiuni de finanțare.
Pentru sportul școlar, pot solicita fonduri asociațiile și cluburile sportive școlare care funcționează pe lângă instituțiile de învățământ din municipiu, precum și Liceul cu Program Sportiv și Clubul Sportiv Școlar.
Regulamentul exclude explicit de la finanțare cheltuielile cu salariile, primele de joc și utilitățile. Proiectul de hotărâre urmează să fie supus dezbaterii în ședința ordinară a Consiliului Local Târgu Mureș.
Maria Manu