Până în luna ianuarie 2020, în baza planului naţional de acţiune ”Foc de artificii”, elaborat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii specializați în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş desfăşoară acţiuni specifice, pe raza întregului judeţ, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice.
Principalul scop al acestor activităţi este creşterea siguranţei cetăţenilor, prin activităţi care să prevină producerea evenimentelor nedorite, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în toată perioada sărbătorilor de iarnă.
Polițiștii reamintesc cetăţenilor cele mai importante prevederi legale în domeniu:
Legea nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;
În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor, cum ar fi: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi etc.;
b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;
Persoane juridice autorizate :
– nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât articole pirotehnice din clasele/categoriile pentru care au fost autorizate;
–nu pot comercializa către populaţie articole pirotehnice din clasele/categoriile II-IV (petarde, pocnitori, miriște săltăreţe, rachete, etc…);
-obiectele pirotehnice din clasa/categoria I pot fi comercializate către populaţie tot timpul anului;
-organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul Primăriei, al Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti şi avizul Inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Persoanele fizice:
–nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din clasele/categoriile II-IV (articolele pirotehnice de divertisment), T.1 şi T.2 (articole pirotehnice de scenă);
-pot deține si folosi articole pirotehnice din clasa/categoria I tot timpul anului, dar nu le pot confecţiona, importa sau comercializa.
Este interzisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.