Cea de-a treia ediţie a festivalului de distracţie şi dezvoltare personală SMArt Fest se va desfăşura la Borsec, în perioada 30 iunie – 2 iulie, cei interesaţi putând avea acces gratuit la concerte, zeci de conferinţe de dezvoltare, ateliere practice, spectacole vizuale şi alte surprize.
„SMArt Fest 2023 va aduce în faţa publicului unele dintre cele mai cunoscute formaţii din România, precum Direcţia 5 şi Carla’s Dreams, nume cunoscute care vor susţine conferinţe, precum Marcel Iureş, Mihai Lungeanu, Adrian Cioroianu şi Daniela Nane, dar şi experienţe inedite, de la cursuri de parapantism la ateliere ţinute de echipa de militari răniţi a României, Invictus, spectacole vizuale sau formaţii cu stiluri inedite”, se arată într-un comunicat transmis de organizatori.
Ediţia din acest an stă sub semnul libertăţii, despre care organizatorii spun că „este o bucurie, este un drept şi este însăşi esenţa omenirii”.
„Ne bucurăm că putem aduce, pentru a treia ediţie la rând, oameni remarcabili în faţa publicului. Avem acelaşi mix de distracţie şi dezvoltare, de eliberare şi învăţare, care credem noi că place publicului ‘smart’. Este Ediţia Libertăţii. A libertăţii de exprimare, de gândire, de mişcare. Suntem siguri că va fi cea mai bună, cea mai completă ediţie SMArt Fest de până acum”, a declarat Cristina Colceriu, organizator, citată în comunicatul menţionat.
SMArt Fest – Suflet, Muzică şi Artă se adresează publicului interesat de dezvoltare personală în toate formele sale, în principal publicului dinamic din România, ediţiile din 2021 şi 2022 aducând în faţa publicului formaţii de succes, astronomi, nume mari ale scenei româneşti, dansatori, psihiatri, lideri din lumea afacerilor, campioni ai României, poeţi, experţi în gastronomie „şi mulţi alţi oameni #smart”.
„SMArt Fest 2023 este despre a oferi trăiri, senzaţii şi experienţe aşa cum puţine evenimente de acest fel o pot face. Avem muzică, avem conferinţe, tir cu arcul şi parapantism, avem şi veritabile experienţe culinare. Iar pentru asta trebuie să le mulţumim în primul rând partenerilor noştri, începând cu Secretariatul General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară şi companiilor private care sunt alături de noi. Mulţumită lor, acest festival va avea intrarea gratuită, astfel încât oamenii să se bucure de toate aceste experienţe”, a afirmat Bogdan Colceriu, organizator, în acelaşi comunicat.
Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul smartfest.ro, iar actualizări pe paginile de Facebook şi Instagram.
SMArt Fest „Libertas” 2023 este un proiect finanţat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară. AGERPRES