Spectacolul Companiei „Tompa Miklós” cu piesa PASĂREA RETRO SE LOVEŞTE DE BLOC ŞI CADE PE ASFALTUL FIERBINTE / RETROMADÁR BLOKKNAK CSAPÓDIK, ÉS FORRÓ ASZFALTRA ZUHAN de Radu Afrim a obţinut 4 premii importante la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Comediei Românești – festCO, care s-a desfăşurat la Bucureşti în perioada 27 mai – 4 iunie în organizarea Teatrului de Comedie.
Juriul ediției 2017 – festCO i-a avut în componență pe criticul de teatru Maria Zărnescu – președintele juriului, actorii Emilia Dobrin, Mihai Bisericanu, scenografa Lia Manțoc și regizorul Erwin Șimșensohn.
La această ediţie juriul a decis în unanimitate ca premiile pentru cel mai bun actor/actriță în rol principal și premiile pentru cel mai bun actor/actriță în rol secundar să se cumuleze într-un singur mare premiu de interpretare.
Spectacolul Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte, scenariu și regie Radu Afrim, a fost declarat marele câștigător al celei de-a XV-a ediții a Festivalului Comediei Românești. Spectacolului şi creatorilor săi i s-au acordat următoarele premii:
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL – Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ REGIE — Radu Afrim
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE — Echipa Teatrului Național Târgu Mureș, Compania Tompa Miklós.
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ SCENOGRAFIE — Irina Moscu (scenografie) și Andrei Cozlac (videomapping)
La Gala desfășurată în Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie au fost prezenţi scenografa Irina Moscu, care a citit mesajul lui Radu Afrim, proiectantul video-mapping Andrei Cozlac, reprezentanţii distribuţiei actorii B. Fülöp Erzsébet şi László Csaba, respectiv Gáspárik Attila, directorul general al Teatrului Naţional Târgu-Mureş.
În cadrul Galei au fost anunțați şi câştigătorii celei de-a XI-A EDIȚII A CONCURSULUI DE COMEDIE ROMÂNEASCĂ, stabiliţi de juriul care i-a avut în componență pe actrița Delia Nartea, regizorul Bobi Pricop și dramaturgul Adrian Lustig.
Autoarea Andreea Radu, teatrolog la Teatrul Naţional Târgu Mureş, Compania Liviu Rebreanu, cu piesa „Inventar” a obţinut LOCUL AL TREILEA (ex-aequo) în competiţie.
Spectacolul cu piesa Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte a fost selecţionat şi în programul celui mai important festival teatral din Ungaria POSZT (Festivalul Naţional de Teatru- Pécs), unde va avea reprezentaţie în data de 11 iunie.
La Târgu-Mureş spectacolul va putea fi vizionat marţi, 6 iunie ora 17.00 şi miercuri 7 iunie, ora 19.00 în Sala Mare a Teatrului Naţional. Spectacolul este supratitrat în limba română, iar în mod excepţional în data de 7 iunie va putea fi urmărit şi cu supratitrare în limba engleză.
Spectacolul este recomandat persoanelor peste 14 ani!
Biletele se pot procura la caseria din incinta Teatrului Naţional Târgu-Mureş (luni-vineri orele 9.00-15.00 şi înainte de spectacol), la Agenţia de Bilete din Palatul Culturii (luni-vineri orele 12.00-17.30), şi on-line pe www.biletmaster.ro.