Operatorul aerian maghiar low cost Wizz Air suspendă două dintre cele patru rute regulate pe care le opera de pe aeroportul Transilvania din Târgu-Mureş. Astfel, începând cu data de 28 martie, Wizz Air nu va mai efectua cursele spre aeroporturile din Dortmund şi Munchen (Memmingen). Practic, traficul aerian de pe aeroportul din Târgu-Mureş se va înjumătăţi, având în vedere că Wizz Air zbura regulat de la Târgu-Mureş numai înspre patru destinaţii. Cursele Târgu-Mureş-Londra (Luton) şi Târgu-Mureş-Budapesta vor continua să fie operate ca de obicei.
Situaţia poate fi, întrucâtva, salvată pe durata verii, când vor fi efectuate curse în regim charter, în beneficiul agenţiilor de turism, spre Antalya (Turcia), Hurghada (Egipt) şi Heraklion (insula Creta, Grecia). Posibil şi spre o destinaţie din Tunisia (probabil, Monastir), dacă va exista cerere. După care… va fi cam plictiseală pe la Vidrasău.
Wizz Air şi va reduce prezenţa şi pe alte aeroporturi din ţară: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca. De pe aeroportul internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, spre exemplu, Wizz Air îşi suspendă cursele spre trei destinaţii: Viena, Abu Dhabi şi Birmingham. Alte cinci rute operate din Cluj-Napoca, despre care compania anunţase în 2023 că sunt suspendate temporar, nu vor mai fi reluate anul acesta. Operatorul aerian maghiar nu a comunicat oficial motivele pentru care au fost efectuate aceste suspendări.