Am primit cu mare tristețe vestea că astăzi s-a stins din viață un mare om de cultură din Târgu Mureș:
Gavril Cadariu
regizor și director al Teatrului pentru Copii și Tineret Ariel – Târgu Mureș, Conf.univ.dr. în cadrul Universității de Artă din Targu Mures – DEPARTAMENTUL DE TEATRU ȘI ARTE Vizuale.
După absolvirea Secţiei Regie Teatru a Universităţii de Artă Teatrală de la Târgu-Mureş a fost regizor la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu, iar din 1998 a fost directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret “Ariel” din Târgu-Mureş.
De atunci teatrul a capătat un aer înnoitor și o deschidere europeană. Mijloacele tradiționale ale animației pentru copii au fost permanent reînnoite, teatrul și-a deschis porțile adolescenților și publicului adult, prin spectacole de seară, aria colaboratorilor s-a extins, iar proiectele teatrului au început să aibă țintă socială și parteneri europeni.
Din octombrie 1999, teatrul dispune de un spațiu alternativ de spectacol, înființat împreună cu Alina Nelega și fundația Dramafest, spatiu dedicat experimentului și căutării noului. Spectacolele produse în Underground au participat la festivaluri în țară și în Europa și , alături de spectacolele pentru copii, s-au bucurat de un considerabil succes.
Gavril Cadariu a regizat şi spectacole de animaţie, precum şi spectacole radiofonice (nominalizare la Gala UNITER pentru spectacol radiofonic, în 2006).
A participat constant la festivaluri în România şi în afara ţării (Ungaria, Austria, Germania, Macedonia, Republica Moldova).
A fost profesor asociat al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş şi doctorand al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!