Stirile Punctul

Cea mai mare ceremonie de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic din Bazinul Carpatic, la Miercurea-Ciuc

Tradiţionala ceremonie de sfinţire a bucatelor cu ocazia Paştelui Catolic, la care au participat mii de oameni, a avut loc duminică, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, autorităţile locale susţinând că evenimentul este cel mai mare de acest gen din Bazinul Carpatic.

La fel ca în fiecare an, oamenii au început să vină pe platoul din centrul oraşului cu mult înainte de ora 8:00, atunci când a început slujba religioasă, şi s-au aşezat în rânduri lungi, care s-au întins chiar şi pe străzile adiacente, circulaţia fiind întreruptă timp de aproximativ o oră.

Transportul public a fost gratuit pentru cei care au participat la eveniment, în loc de bilet aceştia prezentând şoferului coşul cu care mergeau la ceremonie.

Oamenii au adus cu ei coşurile cu bucate tradiţionale pentru masa de Paşti, precum ouă roşii, drob, şuncă, friptură, prăjituri, dar şi flori, toate urmând să fie prezente pe masa familiei în această zi de sărbătoare.

În multe cazuri, coşurile şi şervetele care le acoperă sunt folosite doar pentru acest eveniment şi sunt păstrate zeci de ani, ca moştenire de la părinţi sau bunici.

În centrul oraşului au fost prezenţi numeroşi participanţi îmbrăcaţi în port popular secuiesc iar multe familii au venit însoţite de copii purtând propriul coşuleţ cu bucate, pentru ca tradiţia să fie dusă mai departe.

Evenimentul este unul impresionant, la care iau parte în fiecare an câteva mii de oameni, unii venind la Miercurea-Ciuc şi din localităţile învecinate.

Ei spun că participă cu bucurie la această întâlnire a comunităţii şi se roagă pentru sănătate, pentru înţelegere şi pentru pace.

Szőcs Hajnal a participat în acest an pentru prima dată la eveniment şi a adus preparate făcute în casă, precum friptură de miel, pâine sau colaci. Ea a subliniat şi că obiceiul presupune ca toate bucatele sfinţite să fie consumate acasă, fără risipă.

La rândul său, Molnár Csaba, din Miercurea-Ciuc, în vârstă de 75 ani, s-a declarat profund emoţionat de sărbătoarea Învierii lui Isus Cristos şi consideră că oamenii ar trebui să devină mai buni, să respecte credinţa şi cele 10 porunci.

„Ar fi bine dacă cu toţii, aşa cum noi, secuii, respectăm tradiţiile, respectăm dragostea faţă de Bunul Dumnezeu, faţă de Isus Cristos (…), dacă toată lumea ar fi cu inima deschisă şi cu gânduri bune faţă de ceea ce ne învaţă Biblia, ceea ce ne învaţă Bunul Dumnezeu, şi mă refer doar la cele 10 porunci. Dacă am respecta cele 10 porunci, cât de bucuroşi am putea fi, cât de mulţumiţi am putea fi!”, a declarat Molnár Csaba pentru AGERPRES.

Acesta a criticat şi degradarea clasei politice şi a spus că s-a rugat pentru ca „forţele rele să dispară din ţară, să dispară din politica ţării, să fim mai buni, să fim mai înţelegători, să fim mult mai respectuoşi şi corecţi faţă de semenii noştri”.

La rândul său, Ábrahám Árpád a vorbit despre moştenirea tradiţiei de sfinţire a bucatelor, pe care o consideră esenţială şi a susţinut că este important ca ea să fie continuată. El a spus că se roagă pentru ca toţii oamenii să poată avea acces la hrană, pledând pentru mai multă grijă faţă de cei săraci, precum şi pentru ca în lume să fie pace.

Preotul Darvas Kozma József, care participă de mulţi ani la acest eveniment, a subliniat că sfinţirea bucatelor de Paşti este un sacrament viu, legat de exemple biblice precum înmulţirea pâinilor şi Cina cea de taină.

„Sfinţirea bucatelor sau consacrarea alimentelor este unul dintre tipurile de sacramente care sunt încă vii şi astăzi. Isus a dat un exemplu de binecuvântare a alimentelor în înmulţirea miraculoasă a pâinilor şi la Cina cea de taină”, a menţionat el.

Şi viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Béla, a transmis un mesaj legat de importanţa acestei mari sărbători religioase şi şi-a exprimat recunoştinţa că face parte dintr-o comunitate unită, unde tradiţia sfinţirii bucatelor rămâne vie iar credinţa are valoare.

„Sunt recunoscător că fac parte dintr-o comunitate în care putem sărbători împreună Paştele, unde credinţa are cu adevărat valoare. Sfinţirea bucatelor în dimineaţa de Paşte este pentru noi dovada vie că Isus trăieşte printre noi. În fiecare an, vestea Învierii adună mii de oameni în inima Ţinutului Secuiesc, la Miercurea Ciuc, unde participăm la cea mai mare sfinţire a bucatelor în aer liber. Anul acesta sărbătorim ‘nunta de argint’ a sfinţirii bucatelor, organizată pentru a 25-a oară. Chiar şi în perioada pandemiei am reuşit să o organizăm, respectând regulile, ceea ce demonstrează că credinţa în Dumnezeu are o putere mai presus de toate”, a declarat Bors Béla pentru AGERPRES.

El a adăugat că, în ciuda dificultăţilor economice, faptul că oamenii se pot reuni liber pentru a sărbători Paştele este un semn de speranţă şi încredere în viitor.

„Trăim vremuri dificile, marcate de o criză economică, însă atât timp cât putem să ne adunăm liberi, mii de oameni împreună, pentru a sărbători Paştele, înseamnă că există viitor, există speranţă şi dorinţă de a merge mai departe. Cu această ocazie, vă îndemn să fim recunoscători pentru darul primit şi să creştem în credinţă, pentru ca fiecare zi să devină o sărbătoare a Învierii”, a transmis Bors Béla.

Slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficiată, de la un altar improvizat, de fostul episcop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia Tamas Jozsef, alături de mai mulţi preoţi catolici.

După slujbă, preoţii au mers printre rândurile lungi de oameni, au sfinţit bucatele şi le-au adresat credincioşilor tradiţionalele urări de Paşti.

De asemenea, de la altarul unde s-a oficiat slujba, preotul Darvas Kozma József le-a oferit explicaţii celor prezenţi referitoare la paşii pe care trebuie să îi urmeze pentru a vota la alegerile din Ungaria, programate pe 12 aprilie.

La finalul ceremoniei, oamenii au intonat imnul Ungariei şi pe cel secuiesc.

Obiceiul binecuvântării bucatelor în centrul oraşului a fost introdus în 2001 de episcopul Tamas Jozsef, deoarece bisericile din zonă deveniseră neîncăpătoare. Tradiţia a fost respectată an de an, chiar şi atunci când platoul din centrul oraşului era în renovare, organizatorii luând decizia atunci să organizeze ceremonia pe strada principală din Miercurea-Ciuc.

Singurul an când evenimentul nu a avut loc a fost în 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, iar în 2021 s-a ţinut respectând măsurile de distanţare.

De-a lungul timpului, ceremonia de binecuvântare a bucatelor a devenit un simbol al sărbătorilor pascale catolice din oraş şi o sărbătoare a comunităţii maghiare, obiceiul fiind preluat şi în alte oraşe din zonă. AGERPRES