Aproape o treime (32%) dintre angajatorii din România anticipează o creştere a numărului de angajaţi în al doilea trimestru din acest an, în timp ce doar 7% dintre reprezentanţii companiilor prevăd o scădere a personalului, potrivit unui studiu al grupului de resurse umane ManpowerGroup, privind perspectivele angajării de forţă de muncă, publicat marţi. Cererea este mai mare de forţă de muncă în cele două regiuni în care este împărţită Transilvania (Centru şi Nord-Vest), care include judeţe dezvoltate şi dinamice precum Cluj, Sibiu sau Braşov, în timp ce Moldova şi Oltenia au cea mai slabă ofertă de locuri de muncă.
În raportul anterior, cu previziuni de angajare pentru primul trimestru din 2017, doar 19% dintre angajatorii intervievaţi din România prevedeau creşteri ale numărului total de angajaţi, iar 13% indicau reduceri.
În raportul actual, situaţia pe piaţa forţei de muncă arată o îmbunătăţire sensibilă.
„Pentru prima dată în derularea ediţiei pentru România a studiului ManpowerGroup, lansată în trim. II/2008, Previziunea Netă de Angajare este pozitivă în toate cele opt regiuni şi toate cele 10 sectoare de activitate din România, chiar dacă gradul de încredere al angajatorilor se diferenţiază încă de la o regiune la alta şi de la un sector la altul”, a declarat directorul strategic de marketing pentru Europa în cadrul ManpowerGroup, Corina-Bianca Gonteanu.
„Perspectivele de angajare luminoase şi stabile, care le egalează pe cele mai optimiste raportate de la declanşarea crizei economice încoace, denotă o piaţă a muncii mai favorabilă şi diversificată, de care vor beneficia cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, cu condiţia să deţină competenţele şi abilităţile căutate, atât cele profesionale, cât şi cele interpersonale”, a completat Gonteanu.
Pe regiuni, cele mai mari intenţii de angajare pentru al doilea trimestru din 2017 sunt ale companiilor din regiunea Centru, din care fac parte judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu (+29%), Nord-Vest (+24%) şi Sud (+23%).
În schimb, în regiunea Nord-Est, ce include şase judeţe din Moldova, sunt cele mai slabe perspective de angajare pentru al doilea trimestru din 2017, cu nivel al previziunilor nete de +3%, în timp ce în regiunea Sud-Vest Oltenia, nivelul este de +6%, cifrele fiind ajustate sezonier.
Cercetare mai arată că, în intervalul aprilie-iunie 2017, numărul total de angajaţi ar putea să crească în toate cele 10 sectoare de activitate analizate.
„Angajatorii din sectorul industrie prelucrătoare raportează cele mai puternice perspective de angajare, cu o previziune netă de angajare de +31%, în timp ce angajatorii din sectorul comerţ cu ridicata şi cu amănuntul anticipează la rândul lor o piaţă activă a muncii, raportând o previziune de +30%”, punctează autorii studiului.
La polul opus, în agricultură şi în industria extractivă sunt cele mai slabe şanse de a găsi un loc de muncă în trimestrul al doilea din acest an, în condiţiile în care indicatorul perspectivelor de angajare este de doar +3%.
După opt trimestre consecutiv de valori negative, sectorul energiei electrice, apă şi gaze raportează pentru al doilea trimestru din 2017 o previziune netă de angajare pozitivă, de +8%.
Studiul a fost realizat în urma unei cercetări pe teren derulate în România în intervalul 18 – 31 ianuarie 2017, pe un eşantion reprezentativ de 625 de angajatori. Rezultatele au o marjă de eroare de +/-3,9%.
Ultimele statistici oficiale arată că numărul de şomeri a ajuns în ianuarie la 487.904, nivel minim din 1994, de când există astfel de statistici, iar rata şomajului a coborât la 5,4%, cel mai mic nivel din 2008.
News.ro