Cea mai mare investiţie din istoria Aeroportului Transilvania, de 35 de milioane de euro, va fi inaugurată în aprilie
Cea mai mare investiţie din istoria Aeroportului Transilvania, de 35 de milioane de euro, va fi inaugurată în aprilie

Cea mai mare investiţie din istoria Aeroportului Transilvania, de 35 de milioane de euro, va fi inaugurată în aprilie

Cea mai mare investiţie din istoria Aeroportului „Transilvania” Târgu Mureş, constând în extinderea platformei de parcare a aeronavelor şi a terminalului de pasageri, în valoare de 35 de milioane de euro, sumă finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, va fi inaugurată în luna aprilie, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Peter Ferenc.

„În ultimii ani, ne-am concentrat pe dezvoltarea infrastructurii aeroportului, realizând investiţii semnificative. În prezent, două mari proiecte europene sunt aproape finalizate: extinderea terminalului de pasageri şi a platformei de parcare pentru aeronave. Lucrările sunt realizate în proporţie de 99% şi urmează să fie inaugurate în luna aprilie. Pentru acest an, obiectivul nostru principal este introducerea de noi rute aeriene. Suntem conştienţi că, din perspectiva călătorilor, numărul curselor disponibile este esenţial, iar pentru a atrage companiile aeriene au fost necesare aceste investiţii în infrastructură. Acum, cu aceste dezvoltări finalizate, ne concentrăm pe extinderea reţelei de zboruri. Am avut deja mai multe discuţii cu operatorii aerieni şi suntem încrezători că în curând vom putea anunţa rute noi”, a declarat preşedintele CJ Mureş, într-o conferinţă de presă.

Prin Proiectul „Modernizarea Aeroportului Transilvania Târgu Mureş”, unitatea aeroportuară îşi va tripla capacitatea, putând deservi în acelaşi moment 1.200 de pasageri pe plecare şi 1.200 de pasageri pe sosire, în condiţiile în care terminalul existent poate deservi 400 de pasageri pe oră.

Preşedintele CJ Mureş a arătat că, pentru ca aeroportul să se dezvolte în continuare, este esenţial ca locuitorii să acceseze cursele existente.

„Deocamdată, putem confirma că, începând din august, vom avea un zbor zilnic către Budapesta. De asemenea, din 31 mai, cursele charter către Antalya vor fi operate de cinci ori pe săptămână, iar din 10 iunie, va fi disponibil un zbor săptămânal către Creta”, a arătat Peter Ferenc.

Proiectul „Modernizarea Aeroportului Transilvania Târgu Mureş”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare POIM 2014-2020, a vizat extinderea platformei de parcare a aeronavelor cu suprafaţa de 8300 mp (8000 mp suprafaţă portantă şi 300 mp suprafaţă acostamente) şi extinderea terminalului de pasageri până la suprafaţa de 9.397 mp.

Aeroportul „Transilvania” a mai implementat încă două proiecte co-finanţate prin POIM 2014-2020, unul pe achiziţionarea de echipamente de securitate aeroportuară şi realizare Remiză PSI, în valoare totală de 20,1 milioane de lei, din care valoarea finanţării UE în valoare de 14,3 milioane de lei, iar celălalt pentru achiziţionarea de echipamente de siguranţă, în valoare totală de 13,3 milioane de lei, din care peste 9,5 milioane lei din fonduri UE. AGERPRES