Cel mai mare lac helioterm din lume, cu cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, Lacul Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata, a împlinit 145 de ani de la formarea sa, fiind singurul căruia i se cunoaşte cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării.
Pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare.
Potrivit istoricului, în urma unei ploi torenţiale, apele au antrenat fânul şi resturile vegetale de pe păşune şi au obturat gaura din muntele de sare, iar în acest fel s-a ajuns la un lac cu o adâncime de aproximativ 3.000 de metri.
Alte studii arată că în realitate nu s-ar cunoaşte adâncimea lacului, neavând fund, iar altele că 3.000 de metri ar fi adâncimea muntelui pe care se află lacul, măsurătorile efectuate pentru omologarea recordului demonstrând că toate acestea sunt legende perpetuate în timp chiar şi de către oameni de ştiinţă, iar lacul are o adâncime exactă de 18 metri.
Primarul oraşului Sovata, Fülöp László Zsolt, a declarat joi, pentru AGERPRES, că Lacul Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata, care tocmai a împlinit 145 de ani de la formarea sa, a fost declarat de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai adânc lac helioterm din lume.
Primarul a spus că deşi există mai multe studii care indică diferite adâncimi, lacul a fost măsurat în urmă cu un an, pentru omologarea în Cartea Recordurilor, ca având o adâncime de 18 metri şi o suprafaţă desfăşurată de 4.200 de metri.
„Anul trecut Lacul Ursu din Sovata a intrat în Cartea Recordurilor. La măsurători a reieşit că are 18 metri în zona cea mai adâncă şi 13 metri pe anumite margini. Deci este cel mai adânc lac helioterm din lume, acesta fiind un nou record alături de celelalte pe care lacul le deţine, inclusiv cea mai mare concentraţie salină. Ca şi suprafaţă desfăşurată, lacul are 4.200 metri pătraţi”, a declarat Fülöp László Zsolt.
Potrivit însemnărilor profesorului Jozsa, după formarea Lacului Ursu din Sovata, în anul 1875, în zonă s-a dus vestea că această apă tămăduieşte diferite boli de tip reumatismal, iar după mai bine de o jumătate de secol aici a fost înfiinţată prima bază de tratament.
Începând din 1928, în Sovata există baza de tratament de pe malul Lacului Ursu, care a fost primul stabiliment balnear realizat în această zonă, urmând apoi baza de tratament de la Lacul Negru, în 1933, iar în 1973 baza de tratament de la Hotelul Sovata, actualul Hotel Danubius Health Spa.
Cercetătorul Jozsa Andras susţine, în lucrările sale, că Lacul Ursu este cel mai frecventat loc de către turiştii care vizitează Staţiunea Sovata, iar acesta, cât şi zona din jur, deţine încă trei recorduri mondiale.
Un prim record mondial constă în faptul că Ursu este lacul helioterm cel mai mare şi mai cald din lume, al doilea record că este singurul lac cu apă sărată din lume înconjurat de un munte de sare cu o vegetaţie bogată, datorită solului vulcanic care s-a depus în timp, iar al treilea record mondial – Lacul Ursu este singurul lac natural din lume a cărui dată de naştere se cunoaşte cu o precizie de un minut.
Lacul Ursu deţine cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, are o temperatură de 29°C la suprafaţă şi poate ajunge chiar la 50°C la adâncimea de 1,5 metri şi este cel mai important dintre cele cinci lacuri cu apă sărată existente în staţiunea Sovata – Aluniş, Roşu ,Verde, Negru şi Mierlei – primind denumirea datorită formei sale, care seamănă cu o blană de urs desfăşurată.
După deschiderea sezonului de balneaţie, undeva în luna iunie, straturile din lac se omogenizează, apa ajunge la 33-34 grade Celsius, iar apoi urmează în continuu să se răcească, mai ales din august, când încep nopţile răcoroase. AGERPRES