Tranzacțiile imobiliare aflate în desfășurare la început de an totalizează peste 500 de milioane de euro și provin, cu precădere, din sectorul de birouri, potrivit datelor companiei de consultanță Colliers International. Brokerii spun că sunt premise ca anul acesta să fie depășit un volum de 1 miliard de euro doar pe acest sector.
Printre numele noi care se așteaptă să intre anul acesta pe piața imobiliară locală este Morgan Stanley, una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume. Americanii sunt în proces avansat de achiziție a activelor imobiliare deținute de AEW Europe, care iese de pe piață după un deceniu de activitate locală. Astfel, Morgan Stanley ar urma să intre în proprietatea clădirii de birouri America House din Piața Victoriei și a centrului comercial Promenada Mall din Târgu Mureș, printr-o tranzacție estimată la circa 150 milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro.
Morgan Stanley este una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume. Având sediul în New York City, compania oferă diverse produse și servicii financiare (brokeraj, management-ul activelor, investiții alternative, consultanță) clienților acesteia, care pot fi individuali, corporativi sau chiar guvernamentali.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.