Prin proiectul intitulat „CENTENARUL MARII UNIRI, SĂRBĂTORIT ÎN COMUNA RÎCIU” dorim să creăm o emulație în spațiul românesc a cinstirii memoriei, a sacrificiilor înaintașilor noștri și să sensibilizăm tânăra generație cu istoria şi modul în care noi ne raportăm la acest eveniment istoric.
Pentru că, înainte de toate, Centenarul înseamnă educație, resurse educaționale la orele de istorie vor fi completate cu următoarele subproiecte: cinstirea memoriei înaintașilor prin tabăra de pictură, afirmarea culturii populare, a tradiţiilor şi folclorului românesc prin organizarea ediţiei a VII-a a Festivalului Naţional de Folclor „IN MEMORIAM VASILE CONŢIU”, realizarea unui complex sculptural a personalităţilor marcante care au contribuit la edificarea României Mari, sărbătoarea satelor din CÂMPIA TRANSILVANIEI- prin lansarea cărţii: Monografia Satelor din Câmpia Transilvaniei şi a spectacolului de folclor din CÂMPIA TRANSILVANIEI şi nu în ultimul rând prin întărirea fundamentelor coeziunii naționale și sociale, educarea tinerei generații într-un spirit al cunoaşterii, prin lansarea cărţii „Noi vrem să ne unim cu ţara”.
FESTIVALUL-CONCURS NAȚIONAL DE FOLCLOR PENTRU TINERI INTERPREȚI “IN MEMORIAM VASILE CONTIU”, EDIȚIA A VII-A
Prin acest eveniment urmărim valorificarea muzical- interpretativă, autenticitatea cântecului traditional românesc dar și a portului popular prin descoperirea și promovarea celor mai buni tineri interpreți la nivel național. Totodată scopul acestui festival este de a menține vie memoria celui care a fost profesor, formator al multor generații de interpreți, etnomuzicolog, autor al mai multor culegeri de folclor, dar și interpret al cântecului tradițional din Câmpia Transilvană – Vasile Conțiu. În acest sens, oferim posibilitatea tinerilor interpreți, care cunosc și respectă valoarea autenticului tradițional din folclorul românesc, să ducă mai departe activitatea, numele și repertoriul lui Vasile Conțiu, personalitate culturală de marcă a județului Mureș.
TABĂRA INTERNAȚIONALĂ DE PICTURĂ DEDICATĂ ANIVERSĂRII A 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE
În perioada 12-22 iulie 2018 se desfășoară în comuna Rîciu TABĂRA INTERNAȚIONALĂ DE PICTURĂ în care se vor picta tablouri cu tema Marea Unire.
Participă pictori din Republica Moldova și România: Ilie Leu-Chișinău, Vasile Ostahi și Nicolae Căpățână-Chișinău, Ioan Longodor-Zalău, Cornel Vana-Turda, Marcel Naste-Reghin, Ivan Condrache Laurențiu-Focșani, Emilia Lupu-Tg.Mureș, Ana Sălăgean-Tg.Mureș, Ioan Rusu- Tg.Mureș, Călin Bogătean-Tg.Mureș, Cosmin Pol-Tg.Mureș, Mihai Frunză-Tg.Mureș, Neculai Baltaru-Ibănești-Mureș, Gheorghe Pop-Tg.Mureș și Vasile Mureșan-Tg.Mureș.
Picturile sunt realizate pe pânză cu dimensiunea de 1 m/1m reprezentând în manieră realistă pentru a înveșnici prin artă gestul măreț al participanților la Marea Unire printre care: Miron Cristea, Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voevod, Regele Ferdinand, Regina Maria și Locotent Victor Deleu-secretarul Marii Uniri precum și Pantelimon Halipa, Ion Pelivan și Daniel Ciugureanu, preoți, soldați, țărani.
Vernisajul expoziției va avea loc duminică 22 iulie 2018, orele 12,00 în spațiul organizat din Piața Rîciu.
Foto: Glasul Văilor
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.