Începând din data de 1 februarie, Centrele de Democraţie din Transilvania ale Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), care facilitează dobândirea simplificată a cetăţeniei maghiare, vor fi din nou operaţionale, se arată într-un comunicat CNMT, publicat marţi.
În document este citată Krisztina Sándor, directorul executiv
al CNMT, care a anunţat că a fost extinsă sfera de activitate a
Centrelor de Democraţie. Astfel, solicitanţii vor fi asistaţi nu
doar în cazul procedurii pentru dobândirea simplificată a
cetăţeniei maghiare, ci şi în alte situaţii, cum ar fi:
înregistrări în registrele de stare civilă, solicitarea cărţilor de
identitate şi a paşapoartelor sau solicitarea subvenţiei maternale
şi a obligaţiunilor de bebeluş.
Aceasta a amintit că, din cauza epidemiei de coronavirus şi a
problemelor financiare temporare, anul trecut, de la sfârşitul
lunii noiembrie, Centrele de Democraţie au funcţionat la capacitate
redusă, însă, din data de 1 februarie, acestea vor funcţiona din
nou după programul obişnuit, la capacitate maximă, cetăţenii fiind
aşteptaţi la aceste birouri, unde au fost introduse măsuri de
siguranţă în conformitate cu reglementările în vigoare.
Directoarea a mai afirmat că sunt încântaţi să vadă că
interesul pentru aceste servicii este neschimbat. De asemenea, au
constatat că există un număr mare de persoane care încă nu au
solicitat cetăţenia maghiară. “Din acest motiv, şi în perioada
următoare, vom continua să acordăm prioritate promovării procedurii
pentru dobândirea simplificată a cetăţeniei maghiare”, a subliniat
Sándor Krisztina.
În ultimii 10 ani, CNMT a ajutat peste 260 000 de maghiari din
Transilvania să dobândească cetăţenia maghiară, a contribuit, în
peste 113 000 de cazuri, la emiterea certificatelor de naştere, au
fost soluţionate 21 815 cereri de paşapoarte, 8 560 de cereri de
subvenţii maternale şi obligaţiuni pentru bebeluş şi 6 792 de
solicitări de cărţi de identitate.
Aproximativ 24% dintre noii cetăţeni maghiari şi-au dobândit
cetăţenia prin intermediul reţelei CNMT. Cele cinci Centre de
Democraţie cu cel mai mare randament au fost la Odorheiu Secuiesc,
Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Satu Mare şi Cluj-Napoca.
MTI