Centrele rezidenţiale pentru copii cu deficiente neuropsihiatrice, înlocuite cu case de tip familial
Centrele rezidenţiale pentru copii cu deficiente neuropsihiatrice, înlocuite cu case de tip familial

Centrele rezidenţiale pentru copii cu deficiente neuropsihiatrice, înlocuite cu case de tip familial

Consiliul Judeţean (CJ) Mureş a aprobat, miercuri, înfiinţarea a şase servicii sociale Case de Tip Familial, după desfiinţarea a cinci centre rezidenţiale pentru copii cu deficienţe neuropsihiatrice din Târgu Mureş, Ceuaşu de Câmpie şi Petelea, ca urmare a măsurilor impuse de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Mureş de relocare a celor 63 de copii cu dizabilităţi, în urma acuzaţiilor formulate de Centrul pentru Resurse Juridice.

Trei dintre serviciile sociale case de tip familial din Târgu Mureş vor avea maximum 12 locuri, cel de la Ceuaşu de Cîmpie va avea 10 locuri, cel din Petelea va funcţiona cu 10 locuri, iar la Sâncraiu de Mureş se va înfiinţa o astfel de casă cu 8 locuri.

„Aceste centre care se desfiinţează au fost vizitate până acum de sute de ori de toate organele sau instituţiile care au drept de control şi întotdeauna au găsit totul în regulă. Acum s-au constatat anumite lucruri pentru care AJPIS-ul a emis un proces-verbal cu anumite măsuri care obligatoriu trebuie realizate, cu relicenţierea acestor centre. DGASPC Mureş este pe partea de protecţie a copilului cel mai mare din ţară, iar la adulţi este pe locul 2 pe ţară. Şi până acum, la toate controalele care au fost, angajaţii DGASPC Mureş au fost felicitaţi pentru ceea ce au realizat în judeţul Mureş. Sunt judeţe care au 10% cât avem noi (…). La Bucureşti, la diferite ministere m-au întrebat cum de la Târgu Mureş sunt atât de mulţi copii şi atât de mulţi adulţi cu dizabilităţi în aceste centre (…). Judeţul Mureş, în ultimii 20 de ani, a creat tot mai multe posibilităţi ca să vină în ajutorul acestor familii care au membri cu dizabilităţi. Aici iarăşi fac o paranteză, s-a vehiculat în presă că se rup copiii din cadrul familiar. Nu, aceşti copii sunt aduşi ori de la spital direct, ori de către familie, pentru că nu au posibilitatea să aibă grijă de aceştia”, a declarat preşedintele CJ Mureş, Peter Ferenc, în plenul şedinţei.

El a precizat că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş are obligaţia să ţină cont de fiecare menţiune a AJPIS, că va face toate modificările, iar aceste centre vor fi transformate în case de tip familiar, care vor fi relicenţiate.

După relicenţiere, a precizat Peter Ferenc, copiii vor fi readuşi aici pentru a fi îngrijiţi în continuare, însă în locuri mult mai spaţioase.

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Mureş a solicitat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) stabilirea unui plan de urgenţă şi relocarea celor 63 de copii cu dizabilităţi din cele patru centre din Târgu Mureş, în termen de 30 de zile.

Conducerea AJPIS susţine că s-a sesizat după ce inspectorii Consiliului de Monitorizare şi reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice au descins la cele patru centre de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi din Târgu Mureş, semnalând „probleme grave”, una dintre acestea fiind expirarea licenţelor de funcţionare în luna decembrie 2024.

În paralel cu această măsură, AJPIS a aplicat o amendă în valoare de 320.000 lei DGASPC pentru expirarea licenţelor la patru centre pentru copii cu dizabilităţi din Târgu Mureş. AGERPRES