Lucrările pentru realizarea unui centru de afaceri la Odorheiu Secuiesc, finanţate din fonduri europene, au început săptămâna trecută, investiţia finală urmând să asigure aproximativ 70 de locuri de muncă.
Proiectul prin care se realizează investiţia se numeşte ,,Centru inovativ de dezvoltare economică în judeţul Harghita-Harghita Business Center-Incubator de afaceri”, este finanţat prin Programul Operaţional Regional şi are ca scop principal dezvoltarea socio-economică sustenabilă a municipiului Odorheiu-Secuiesc şi a regiunii, prin îmbunătăţirea mediului de afaceri şi prin investiţii în infrastructura de afaceri.
Două milioane de euro
Valoarea proiectului este de peste două milioane de euro, din care mai mult de jumătate este cofinanţarea Consiliului Judeţean.
Proiectul vizează, în primul rând, decontaminarea terenului pe care se va construi centrul de afaceri, care a aparţinut Serviciului de Protecţie a Plantelor şi pe care se află substanţe chimice periculoase, într-o concentraţie foarte mare.
De altfel, în cursul zilei de miercuri (săptămâna trecută) au început lucrările de decontaminare şi reabilitare a terenurilor industriale poluate, urmând ca în această toamnă să se demoleze şi construcţiile existente şi să se efectueze lucrări de amenajare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că terenul pe care se construieşte centrul reprezenta un adevărat pericol pentru locuitorii din zonă, întrucât concentraţia de pesticide din sol este foarte mare. ,,Locuitorii municipiului Odorheiu Secuiesc şi mai ales comunităţile de lângă râul Târnava Mare trăiesc în pericol, fiindcă terenul este contaminat cu pesticide, în doză de mii de ori peste limita normală şi aceste substanţe au început să se deplaseze în sol, către râu”, a declarat Borboly.
48 de birouri – 48 de agenți economici
După ce terenul va fi curăţat, se va construi un incubator de afaceri, care va avea 48 de birouri, spaţii de utilizare comună dar şi mai multe săli de conferinţe. În acest fel, se va crea o structură de sprijinire a afacerilor de importanţă locală şi regională dar va creşte şi gradul de ocupare a forţei de muncă în zonă. Proiectul prevede atragerea de 48 de agenţi economici în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor, crearea a opt locuri de muncă pentru administrarea centrului şi a altor 60, prin firmele beneficiare.
Borboly Csaba şi-a exprimat speranţa că centrul de afaceri va veni în ajutorul întreprinzătorilor din zonă şi va fi benefic pentru economia judeţului.
,,Sper să ajutăm întreprinzătorii din zonă, asociaţiile agricultorilor şi ale producătorilor, pentru că economia judeţului Harghita se bazează pe întreprinderi mici şi foarte mici, de tip familial, care rezistă şi la crizele economice, nu depind de cursul valutar (…) sau dacă investitorul ,,strategic” se retrage total. De aceea trebuie să avem forme de suport”, a mai spus Borboly Csaba.