Centru de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie finalizat la Eremitu
Centru de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie finalizat la Eremitu

Centru de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie finalizat la Eremitu

Şase centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie au fost finalizate de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, joi, ministerul.

„Azi, la împlinirea unui an de la semnarea contractelor pe PNRR, când prăznuim pe Sfântul Spiridon făcătorul de minuni, ocrotitorul celor bolnavi şi al celor aflaţi în nevoi am anunţat finalizarea primelor 6 centre, iar în următoarele 6 luni se preconizează încheierea lucrărilor tuturor celorlalte centre de zi planificate. PNRR înseamnă reforme şi un mod de viaţă pentru că locul copilului este alături de familie, iar rolul nostru este să facem tot posibilul astfel încât toţi copiii să crească şi să se dezvolte în interiorul familiilor lor. Îi felicit pe toţi primarii care şi-au dus la îndeplinire proiectele, le urez spor celorlalţi care sunt pe ultima sută de metri. Mă bucur că aţi fost alături de mine şi că împreună am pus înainte viitorul copiilor din comunităţile lor”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, conform unui comunicat transmis AGERPRES.

În judeţul Mureş, comuna Eremitu, centrul finalizat găzduiește 42 de beneficiari copii, inclusiv etnie romă, risc de abandon şcolar şi măsuri de protecţie specială, în valoare totală de 3.070.189,27 lei.

Aceste centre vor oferi consiliere şi sprijin social pentru familii vulnerabile, contribuind la prevenirea separării copiilor de familiile lor.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse este coordonator de reforme şi investiţii pentru PNRR Componenta 13 – Reforme Sociale, Investiţia I1 – Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie.

Proiectul, cu o valoare totală de 50 de milioane de euro, are ca obiectiv principal sprijinirea copiilor din comunităţi vulnerabile şi prevenirea separării acestora de familiile lor. Cele 159 de centre de zi vor asigura pentru un număr de maxim 4.500 de copii accesul la servicii sociale de sprijin de prevenire a separării copilului de familia sa. AGERPRES