Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că va iniţia procedurile pentru înfiinţarea, la Târgu Mureş, a unui centru-pilot de pregătire în domeniul chirurgiei cardiace la copii, care să pregătească specialişti atât pentru Spitalul Marie Curie din Bucureşti, cât şi pentru centre ca Iaşi şi Timişoara.
‘Experienţa de la Târgu Mureş, cadrele medicale de excepţie pe care le avem trebuie să le utilizăm în pregătirea şi altor specialişti din România şi acest lucru se poate realiza corect, se poate în cele mai bune condiţii aici, la Târgu Mureş. Noi va trebui să ajutăm din punct de vedere logistic şi poate, la început, şi puţin financiar, ca să putem să realizăm acest centru care, în circa un an de zile, să poată să devină funcţional’, a arătat ministrul.
Nicolăescu susţine că centrul de la Târgu Mureş va fi cel care ‘ne va ajuta să pregătim în continuare medici specialişti în domeniu pentru celelalte centre din ţară, pe care le vom dezvolta în următorii ani, la Iaşi şi la Timişoara’.
Potrivit ministrului, în cadrul unor discuţii avute vineri cu conducerea Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş s-a decis ca şeful acestui institut, dr. Horaţiu Suciu, împreună cu echipa sa să suplinească şi criza de specialişti de la Spitalul ‘Marie Curie’ din capitală, unde există aparatură performantă, însă nu există personal.
‘Tot azi am vorbit cu Horaţiu Suciu să aducem asistente medicale de la ‘Marie Curie’, aici, la Târgu Mureş, la IBCvT ca să fie pregătite să poată să urmărească actul medical în blocul operator şi în terapie intensivă. Pe măsură ce vom realiza acest pregătiri, Suciu cu echipa lui va merge şi vor face operaţii la Marie Curie. Cu alte cuvinte, la Marie Curie vom avea alternativ utilizarea infrastructurii de către o echipă din Italia şi din Târgu Mureş, timp de 2 ani de zile, până când vom avea echipele noastre gata pregătite şi vor începe singure să opereze’, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Eugen Nicolăescu a subliniat că Spitalul ‘Marie Curie’ ‘este un eşec de management din 2010 încoace’, că acolo există o investiţie nepusă în funcţiune.
‘Există multe constatări care m-au determinat să schimb managerul’, a spus Nicolăescu.
Ministrul susţine că noul manager a asigurat deja cea mai mare parte a asistenţilor medicali şi a viitorilor medici care vor intra în programul de pregătire cu Clinica San Donato din Italia, astfel încât, în următorii doi ani, să existe specialişti la nivelul de competenţă cerut de normele medicale.
‘Până atunci, în acordul parteneriatului pe care l-am făcut cu clinica din Italia, odată la 6 luni, o echipă italiană, împreună cu cei pe care noi îi pregătim la ei, vor veni şi vor face câteva operaţii la ‘Marie Curie’. În felul acesta vom începe să utilizăm infrastructura pe care o avem acolo’, a precizat Eugen Nicolăescu.
AGERPRES