Centrul de plasament pentru copii „Sfânta Elisabeta” din Glodeni riscă să se desființeze din cauza dificultăților financiare. Iată cum putem ajuta!

Centrul de plasament pentru copii „Sfânta Elisabeta” din Glodeni riscă să se desființeze din cauza dificultăților financiare. Iată cum putem ajuta!

În luna decembrie, JCI Târgu Mureș organizează o gală caritabilă de Crăciun pentru a sprijini Centrul de plasament pentru copii „Sfânta Elisabeta” din Glodeni.  Gala de Crăciun va avea loc în 14 decembrie la Romarta Luxury Events, mureșenii (și nu numai) fiind invitați să participăm pe baza unei donații de 100 de lei. „Această Gala de Crăciun este de fapt un test. Din cauza dificultăților financiare, Centrul intră în imposibilitatea de a mai funcționa, iar copiii sunt în pericol de a fi despărțiți. Acest Centru este de fapt o proiecție în viitor a proiectelor noastre, o microcomunitate care poate da peste zeci de ani oameni valoroși și de succes. Sunt exact crezurile JCI Tîrgu Mureș, echipa care își dorește să păstreze întreagă aceasta minunată familie de copii “Team for the team!”, spun organizatorii pe pagina de socializare.

Proiecte pentru comunitate marca JCI

JCI Tîrgu Mureș este organizația non-profit adresată tinerilor profesioniști și antreprenori, făcând parte din rețeaua Junior Chamber International (www.jci.cc) și Junior Chamber Romania jciromania.ro. Viziunea JCI Tîrgu Mureș este să devina prima alegere ca partener pentru proiectele destinate comunității.

Reducerea risipei alimentare

Astfel, în acest an JCI Tîrgu Mureș s-a implicat în mai multe proiecte în ceea ce privește comunitatea, printre acestea amintim „Food Waste Combat” proiect demarat în cadrul platformei JCI am Responsible și are ca scop reducerea risipei alimentare la nivel local în cadrul comunității mureșene. Se dorește ca acest scop să fie realizat prin informarea comunității asupra importanței și dimensiunii fenomenului de risipă alimentară, atât la nivel local cât și global, precum și prin educarea acesteia în ceea ce privește modalitățile de gestionare și diminuare a fenomenului de risipă alimentară. Acest proiect a început prin efectuarea unui sondaj de opinie la nivel local, al cărui scop a fost identificarea obiceiurilor târgu-mureșenilor, cunoașterea cauzelor generatoare de risipă alimentară și stabilirea unui punct de pornire în lupta cu risipa alimentară!” Până în prezent au avut loc o mulțime de acțiuni, iar ultima dintre ele a avut temă „Limonada la idee“ și a avut loc pe data de 8 iulie 2017.

I love my health

Un alt proiect marca JCI este „I Love My Health”, care îşi propune să prezinte o serie de noţiuni practice, exemple utile şi uşor de aplicat în viaţa cotidiană a fiecăruia. „În demersul nostru, vom colabora cu: nutriţionişti, sportivi de performanţă şi psihologi”, spun organizatorii pe pagina de socializare. Ultimul event organizat in cadrul temei “I Love My Heath” a avut loc in data de 10 iunie 2017 si s-a intitulat “Step Out and Move It”.

Cristina Vancea, sursa JCI

Lasă un răspuns