În prima etapă de vaccinare, Spitalului Orășenesc Luduș i-a revenit sarcina de a asigura centrul de vaccinare.
Însă pentru etapa a doua de vaccinare, a venit rândul Primăriei Luduș să își asume responsabilitatea organizării centrului de vaccinare; acesta a fost amplasat în Sala de sport a orașului din strada Pieței, nr. 1. Centrul cuprinde trei cabine de vaccinare, iar programul de funcționare este de la ora 8 dimineața la ora 20, de luni până duminică. Centrul de vaccinare este destinat a deservi locuitorii orașului Luduș, dar și locuitorii satelor din jurul Ludușului.
Centrul de vaccinare a fost finalizat în data de 15 ianuarie 2021, iar apoi s-a dat drumul la înscrieri. Vaccinarea a debutat în data de 18 ianuarie 2021 și este efectuată de către asistenții medicali de la școli și de la serviciul de asistență socială.
Cine se poate vaccina
în etapa a doua?
Persoanele care au prioritate la vaccinare în etapa a doua sunt:
Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.
Bolile cronice stabilite sunt:
8 Diabet zaharat
8 Obezitate
8 Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
8 Afecțiuni cardiovasculare
8 Afecțiuni renale
8 Afecțiuni oncologice
8 Afecțiuni pulmonare
8 Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
8 Afecțiuni hepatice moderate/severe
8 Afecțiuni autoimune
8 Imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA.
Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
8 personalul-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora;
8 personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești;
8 personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază, și anume: panificație, lactate, carne, fructe și legume; uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă; centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric; unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi; unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare; noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale; comunicații, și anume Serviciul de Telecomunicații Speciale, radioul și televiziunea naționale;
8 personalul din învățământ și creșe;
8 personalul poștal și din servicii de curierat;
8 personalul cultelor religioase;
8 personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unități medicale;
8 personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.
Cum se fac programările?
Programările pentru vaccinare în cadrul etapei a doua se realizează pe platforma oficială https://vaccinare-covid.gov.ro/, astfel:
g Prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale. Angajatorul creează un cont în platformă și programează fiecare angajat care dorește să se vaccineze.
g Individual, direct pe platforma informatică, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani (aplicația confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului introdus la înregistrare);
g Prin intermediul medicului de familie, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
g Prin administrator, pentru persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medico-sociale și rezidențiale;
g Prin aparținători, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani;
g Prin apelarea call center-ului, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
g Prin direcțiile de asistență sociale de la nivelul primăriilor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă.
Echipe mobile de vaccinare
Conform informațiilor transmise de Cancelaria Prefectului, vaccinarea personalului și beneficiarilor din centrele sociale și rezidențiale din județul Mureș este realizată prin echipe mobile de vaccinare. Sunt vizate aproximativ 1.700 de persoane, beneficiari și personal angajat în cele 60 de centre rezidențiale și medico-sociale.
Call Center și tutorial
Persoanele care doresc informații legate de etapa a doua de vaccinare și asistență în efectuarea programărilor pot apela numărul de call center 021.414.44.65.
Pentru crearea unui cont în platforma națională de vaccinare și programarea personalului inclus în etapa 2, Serviciul de Telecomunicații Speciale a creat un tutorial video care cuprinde pașii necesari – https://youtu.be/KCEuC8UAvsU.
Procedura vaccinării
Vaccinul vine într-o doză din care beneficiază cinci persoane. Se asigură 15 minute pentru fiecare procedeu, după care la fiecare două ore se face aerisirea incintei respective. Desigur, se folosesc echipamente de protecție corespunzătoare, se asigură prezența permanentă a unei ambulanțe, pentru înlăturarea oricărui risc. Toate dozele de vaccin și administrarea lor se consemnează într-un registru pus la dispoziție de Ministerul Sănătății. După efectuarea vaccinării se completează o adeverință și după 21-28 de zile se repetă vaccinarea.
Conform normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 stabilite prin ORDINUL nr. 2.171/181/M223/4.380/2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1289 din 24 decembrie 2020, fiecare centru de vaccinare va avea un medic coordonator și se organizează respectând un circuit unidirecțional.
Centrul de vaccinare fix…
…cuprinde:
a) punctul de intrare este deservit de personal de primire/pază/supraveghere/îndrumare;
b) punctul de recepție este deservit de doi sau mai mulți registratori medicali, în funcție de numărul de persoane programate;
c) punctul/zona de triaj medical anterior vaccinării este deservit(ă) de o echipă medicală ce cuprinde un medic și personal sanitar și auxiliar, după caz;
d) punctul de vaccinare este deservit de 2 asistenți medicali și registrator, după caz. Numărul punctelor de vaccinare se stabilește în funcție de suprafața centrului de vaccinare, respectând regulile de distanțare socială;
e) punctul/zona de supraveghere postvaccinare este deservit(ă) de personal medico-sanitar și auxiliar, după caz, fiind necesar cel puțin un medic;
f) punctul de ieșire.
În fiecare centru de vaccinare se asigură:
a) echipa pentru protecție și îndrumare/orientare: jandarmi, poliție locală, poliție, personal al Ministerului Apărării Naționale, dimensionate la capacitatea de procesare a centrului de vaccinare. Protecția centrelor de vaccinare se asigură prin măsuri specifice de ordine și siguranță publică;
b) echipa de suport logistic poate fi compusă din personal din cadrul unităților aflate în subordinea și în coordonarea Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale.
Pentru centrul de vaccinare organizat în spații mari, deschise, precum săli de sport, pavilioane expoziționale sau altele asemenea, se va asigura:
a) separarea prin paravane a echipelor de vaccinare, în cazul în care nu există cabinete separate;
b) personal pentru curățenie și dezinfecție;
c) accesibilitatea punctelor de ieșire, pornind de la punctul de triaj până la cel de supraveghere în sens fără întoarcere (unidirecțional).
După vaccinare
După ce ați primit vaccinul, vi se va înmâna o adeverință de vaccinare. Adeverința de vaccinare este generată automat printr-un sistem informatic sau este completată pe format hârtie și poate fi transmisă electronic sau în format hârtie, după caz, persoanei vaccinate.
Persoana este informată prin SMS/e-mail și este anunțată prin medicul de familie pentru prezentarea la a doua doză de vaccin.
După vaccinare, toate persoanele sunt invitate să ia loc în spațiul de supraveghere postvaccinare și să aștepte timp de 15 minute. Dacă în acest interval nu apare nicio reacție postvaccinală, persoana urmează circuitul de ieșire/părăsire a incintei.
În cazul apariției unei reacții adverse postvaccinale indezirabile (RAPI), aceasta este investigată și raportată în conformitate cu metodologia de supraveghere RAPI. Raportarea RAPI se poate face și individual, autodeclarare direct pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) – https://www.anm.ro/medicamente-de-uz-uman/farmacovigilenta/raporteaza-o-reactie-adversa/, prin completarea fișei de autodeclarare pentru raportarea RAPI la ANMDMR (anexa nr. 3), sau declarare a profesionistului din domeniul sănătății, prin completarea fișei de declarare a profesionistului în domeniul sănătății pentru raportarea RAPI la ANMDMR.
Dacă persoana vaccinată dezvoltă semne de șoc anafilactic primește tratament de urgență și, dacă se consideră necesar, se solicită, prin apel la 112, intervenția serviciilor de urgență și prim ajutor calificat și/sau transportul persoanei respective la cel mai apropiat spital care are structură de primiri urgențe.