Centrul Ecoturistic Lacul Sfânta Ana-Tinovul Mohoş, inaugurat oficial; investiţia, finanţată de Guvernul Ungariei
Centrul Ecoturistic Lacul Sfânta Ana – Tinovul Mohoş a fost inaugurat oficial vineri, investiţia având ca scop prezentarea, într-o formă modernă, a valorilor naturale deosebite ale zonei precum şi de a contribui la educaţia ştiinţifică, formarea unei atitudini responsabile faţă de mediu şi promovarea turismului durabil.
Proiectul, derulat de Asociaţia Pro Szent Anna” („Pro Sfânta Ana”), marchează prima investiţie majoră realizată în zonă în ultimele decenii, finanţarea fiind asigurată, în principal, de către Guvernul Ungariei.
Directorul Asociaţiei „Pro Szent Anna”, Dósa Elek-Levente, a declarat pentru AGERPRES că proiectul este nemaiîntâlnit în istoria Lacului Sfânta Ana, ultimele investiţii în zonă având loc în anii ’60 -’70, când au fost realizate cabana veche şi drumul de acces
„În esenţă, acum am recuperat o pierdere de timp, din acest punct de vedere, de aproape 50 de ani”, a afirmat Dósa Elek-Levente.
Elementul principal al proiectului îl reprezintă Centrul de Cunoaştere, realizat prin renovarea cabanei construite în 1963 şi extinderea acesteia cu o aripă nouă, unde au fost amenajate spaţii de informare, sală de proiecţie, expoziţii interactive, precum şi un model tridimensional al vulcanului.
De asemenea, au fost amenajate toalete moderne şi a fost implementat un sistem de reciclare a apei gri, pentru reducerea consumului de apă.
În incintă turiştii au la dispoziţie şi o nouă sală de mese şi o terasă, acestea fiind potrivite atât pentru odihnă pentru relaxare pentru vizitatorii individuali, cât şi pentru organizarea unor mici evenimente.
Potrivit sursei citate, Centrul Ecoturistic Lacul Sfânta Ana – Tinovul Mohoş este o realizare de amploare şi nu se limitează doar la Centrul de Cunoaştere.
În cadrul proiectului a fost construită o reţea de peste 10 kilometri de poteci care leagă Lacul Sfânta Ana de Tinovul Mohoş, fiind refăcut şi sistemul de podeţe din lemn din Tinovul Mohoş, pentru protejarea habitatului sensibil. Totodată, turiştilor le sunt puse la dispoziţie panouri informative, inclusiv cu explicaţii şi provocări pentru copii.
„Pe lângă centru, avem o reţea de poteci de peste zece kilometri care cuprinde ambele cratere, marea distanţă se face pe creasta craterelor, iar cei cărora le place să se se plimbe în natură vor putea să ajungă în locaţii care până în momentul de faţă nu erau accesibile publicului larg. În reţeaua aceasta de poteci este inclus şi Tinovul Mohoş, acolo unde am construit reţeaua întreagă de pontoane, (…) pentru o vizită absolut civilizată şi una care reduce impactul radical asupra Tinovului”, a precizat Dósa Elek-Levente.
Proiectul, început în 2022, a fost finalizat în acest an şi a presupus respectarea unor condiţii stricte de mediu, având în vedere că este vorba despre o arie natural protejată.
„Evenimentul reprezintă un moment important în domeniul protecţiei naturii, al educaţiei şi al turismului regiunii. Prin crearea Ecocentrului a fost realizat un sistem complex, format din mai multe componente, care contribuie simultan la conservarea valorilor naturale, îmbunătăţirea experienţei vizitatorilor şi promovarea unui turism responsabil”, se arată într-un comunicat transmis de Asociaţia Pro Szent Anna.
Directorul Asociaţiei, Dósa Elek-Levente, a subliniat că zona este unică din mai multe puncte de vedere şi poate oferi turiştilor experienţe deosebite de vizitare.
„Din anumite puncte de vedere este o locaţie unică în întreaga lume. Sunt câteva aspecte ştiinţifice care îl deosebesc de orice locaţie similară. Lacul Sfânta Ana este unicul lac vulcanic din Europa Centrală şi de Est, este unicul din Europa Continentală care este încă păstrat într-un crater absolut intact. Tinovul Mohoş e o suprafaţă de peste 80 de hectare de habitat relict din era glaciară care s-a format dintr-un lac de crater, deci şi Tinovul Mohoş a fost similar Lacului Sfânta Ana, un lac vulcanic, cândva, în trecut. În momentul de faţă, experienţa, hai să spun simplă, dacă nu intrăm în detalii, este să vedem cum arăta faţa Europei la sfârşitul erei glaciare sau ce putem întâlni dacă am merge undeva în zona Cercului Polar, în Norvegia, în taigaua rusească, în locaţii apropiate de Polul Nord”, a conchis Dósa Elek-Levente.
La inaugurarea Centrului Ecoturistic Lacul Sfânta Ana – Tinovul Mohoş, a luat parte şi vicepremierul Tánczos Barna.
Acesta a declarat pentru AGERPRES că Lacul Sfânta Ana este o perlă a naturii şi a Ţinutului Secuiesc şi a felicitat asociaţiile care administrează activitatea turistică pentru că oferă un exemplu de management raţional: protejează natura, gestionează corect populaţia de urs brun din zonă şi asigura siguranţa vizitatorilor.
În acelaşi timp, vicepremierul a readus în atenţie problema semnalată de mai mult timp de specialişti şi autorităţi referitoare la deteriorarea calităţii apei Lacului Sfânta Ana, după ce pescarii au introdus specii de peşti care au afectat ecosistemul lacului.
„Fac un apel la responsabilitate şi din partea celor care au impresia că peste tot trebuie să invadeze natura şi trebuie să folosească, de exemplu, Lacul Sfânta Ana pentru pescuit. Sper că împreună cu specialiştii de la Sapientia (Universitatea din Miercurea-Ciuc – n.red.) să găsim o soluţie tehnică şi ştiinţifică pentru a readuce echilibrul natural în Lacul Sfânta Ana”, a punctat Tánczos Barna. AGERPRES


