Cercetașii tîrgumureșenii sărbătoresc centenarul cercetășiei în România, mișcare apărută în 1913. Pentru a marca acest eveniment, Centrul Local Tîrgu-Mureș al Cercetașilor României organizează o serie întreagă de evenimente, care se vor desfășura în perioada 27 iulie – 7 august, pentru toate grupele de vârstă – lupișori (6-10 ani), temerari (11-14 ani) și exploratori (15-18 ani).
Astfel, în perioada 27-31 iulie sunt programate 6 evenimente destinate temerarilor și exploratorilor la Șuncuiuș, Cheile Nerei, Pădurea Băneasa, Cristian Brașov și Poiana Deleni. Relativ în aceeași perioadă, adică între 27 iulie și 1 august are loc la Mogoșoaia un eveniment destinat lupișorilor. Imediat după, tot la Mogoșoaia are loc în intervalul 1-7 august un eveniment național la care sunt anunțați 325 de participanți – temerari și exploratori.
Aceste evenimente sunt gândite ca tabere, în care cercetașii sunt supravegheați de adulți și în care le vor fi pregătite programe educative și distractive, în funcție și de categoria de vârstă. Astfel, vor putea participa la diferite ateliere (construcții cercetășești, gătit, creație, orientare etc.), la programe de aventură (rafting, tiroliană, cățărări, coborâri în rapel), acțiuni de ecologizare, acțiuni sociale (renovări la o școală), vizite educative (Mănăstirea Nera, Teatrul Oravița – cel mai vechi din România sau plimbare pe traseul Anina Oravița), târg de educație non-formală, concerte Vama, Smiley și Taxi.
Fiind vorba de sărbătorirea centenarului totul s-a desfășurat sub semnul cifrei 100. În plus, cercetașii s-au pregătit pentru eveniment de aproximativ 1 an de zile, fiecare grup (patrulă de cercetași) trebuind să realizeze câte un mic proiect de implicare socială, prin care să răspundă la nevoile comunității locale.
Fondatorul mişcării cercetășești este Lordul Baden Powell, care pune bazele acestei organizații în 1907. În 1912 apăreau primele grupuri de cercetaşi români (Blaj, Braşov, Bucureşti), care se organizează treptat, pentru ca în 1914, datorită activităţii lor creative, să ia fiinţă Asociaţia Cercetaşii României, recunoscută oficial.