La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați, prin Apel 112, cu privire la faptul că ușa de acces a unui imobil, din comuna Gurghiu, este deschisă, iar în interiorul acestuia bunurile sunt răvășite.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii, care au constatat că în curtea locuinței se află proprietara imobilului, o femeie, de 78 de ani, decedată, pe corpul căreia s-au pus în evidență, urme de violență.
De îndată, s-a constituit o echipă de cercetare complexă, formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și cei ai Secției de Poliție Rurală nr.8 Petelea, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.
La aceeași dată, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, a fost identificat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Gurghiu, bănuit de comiterea faptei.
La data de 21 noiembrie a.c., procurorul de caz a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările continuă, sub urmărirea proprie a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată, aflăm de la IPJ Mureș.