Polițiștii mureșeni efectuează cercetări față de un bărbat, de 40 de ani, bănuit de furt din societate comercială. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.
La data de 28 decembrie a.c., poliţiştii municipiului Târgu-Mureș au fost sesizaţi despre faptul că o persoană a fost depistată de agenţii de pază a unei societăți comerciale, de pe raza localității, în timp ce sustrăgea bunuri.
Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 40 de ani a fost depistat după ce a trecut de casa de marcat având asupra sa produse în valoare de peste 600 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanților societății comerciale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de “furt”, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.
PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DIN SOCIETĂȚI COMERCIALE, POLIȚIȘTII RECOMANDĂ:
- Instruiți-vă personalul! Angajații trebuie să cunoască regulile de bază ale meseriei de comerciant – modul de păstrare a valorilor monetare, vigilență în relațiile cu publicul etc.
- Montarea de sisteme de pază și alarmare este esențială; În limita posibilităților, asigurați paza și pe timp de noapte în magazine sau apelați la serviciile firmelor de profil;
- Dacă vă prezentați produsele în vitrine (tejghele) din sticlă, acestea trebuie să fie fixate astfel încât să nu poată fi deplasate, scoase sau împinse; de asemenea, încuietorile să fie de bună calitate și accesul la chei să fie controlat;
- Obiectele de mare valoare pot fi protejate și prin scoaterea acestora pe timpul nopții din vitrine și păstrarea lor într-un seif sau în alt loc bine asigurat;
- Casele de bani de bună calitate pot proteja banii lichizi și obiectele de mare valoare pe timpul nopții, dar trebuie amplasate cât mai discret posibil, accesul la ele să fie cât mai greoi;