Ieri, 6 iulie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au efectuat 10 percheziții domiciliare, în județele Mureș (8) și Cluj (2), la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc, precum și operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. 3 mandate de aducere au fost puse în executare.
Din cercetări a reieșit că, din anul 2020 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi distribuit substanțe cu efect psihoactiv, în județul Mureș.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 20 de grame de fragmente vegetale, susceptibile a fi substanțe cu efecte psihoactive, 20 de țiple cu închidere zipplock, care conțin o substanță pulverulentă albă, 80 de grame de substanță pulverulentă albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, 3 cântare electronice de precizie, 6 telefoane mobile, 1.555 de euro și 1.800 de lei.
3 persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, au fost conduse la audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, acestea fiind reținute, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj – Napoca și Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.