Primăria și Consiliul Local al municipiului Reghin împreună cu Muzeul Etnografic „Anton Badea” au organizat, în data de 21 decembrie, de la ora 11, evenimentul cultural „Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă – Vin colindătorii”.
Cetele de colindători, din mai multe zone etnografice, păstrătoare de obiceiuri și tradiții, au colindat, așa cum este datina din străbuni, într-un festival inedit, la Muzeul Etnografic, iar apoi în parada portului popular au pornit pe străzile orașului spre Primăria municipiului, într-o atmosferă specifică sărbătorilor de iarnă și spiritului Crăciunului.
,,Miercuri, 21 decembrie, am avut bucuria de a fi gazda celei de a 16-a ediții a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Vin colindătorii”, organizat în fiecare an la Muzeul Etnografic „Anton Badea”, însă magia sărbătorilor ne-au transmis-o, încă cu o săptămână înainte, grupurile de colindători, de adulți și copii pe care i-am primit cu mare drag și care ne-au făcut cele mai frumoase urări tradiționale, așa cum cere datina, îmbrăcați în costume populare, cu clopoței și zurgălăi. Le mulțumesc colindătorilor care ne-au făcut bucuria de a ne colinda și de a ne aduce urările și gândurile lor bune și în acest an, Ansamblurilor „Dedrețeana”, „Hodăceana”, Grupului de colindători din Idicel Sat, Grupurilor „Urmașele Dacilor”, „Ramură de Brad”, Grupului de colindători din Goreni, Grupului de colindători din Luieriu și, nu în ultimul rând, interpreților individuali Larisa Cotoi, Tinca Elena, Ana Bercea, Bucin Maria Crișan”, a declarat Roxana Man, manager al Muzeului Etnografic.
Colindatul…
… este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează încă viu, în multe zone ale țării. Universul colindelor este vast, repertoriul colindătorilor care au vizitat muzeul a fost bogat nuanțat și a cuprins colinde de la cele care vestesc nașterea Mântuitorului Iisus până la cele de natură agrară, care descriu gesturi magice de fertilizare a ogoarelor sau de invocare a binelui în casele și gospodăriile gazdelor.
Colindatul cu Turca…
… este un vechi obicei care încă este păstrat cu sfințenie în satele din Ardeal. Acest obicei are un ritual aparte care durează întreaga perioadă a Postului Crăciunului. La începutul postului, feciorii neînsurați se pun la sfat și își aleg o gazdă, o familie din sat, care să le găzduiască turca.
După ce au stabilit la cine va fi gazda în anul curent, feciorii satului, implicați în această acțiune, se întrunesc seară de seară la gazda respectivă pentru a împodobi turca, cu care în noaptea de Crăciun vor merge la colindat prin sat.
La Reghin, originale prin forma de manifestare și prin mesaj au fost și jocurile cu măști – dintre acestea colindatul cu Turca, care a însoțit și parada colindătorilor, desfășurată pe străzile orașului, oferind reghinenilor un spectacol inedit.
Imola Grama