Autoritatea pentru Reformă Feroviară a finalizat procedura de evaluare tehnică și financiară a ofertei înaintate de operatorul feroviar CFR Călători în cadrul primei proceduri din România de licitare a unui contract de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători.
Serviciile din acest prim contract vor acoperi rute magistrale electrificate din sudul și centrul țării, contribuind la îmbunătățirea serviciilor feroviare ce deservesc Constanța, București, Ploiești, Brașov, Alba Iulia, Deva, Arad, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reșița (prin nodul Caransebeș), Timișoara și Târgu Jiu.
Comisia Europeană a aprobat recent alocarea a peste 52 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru finanțarea achiziției a 37 de trenuri electrice în România. Autoritatea Română pentru Reforma Feroviară (ARF) a comandat, anul trecut, 37 de trenuri electrice Coradia Stream de la grupul francez Alstom, precum și servicii de mentenanță pentru o perioadă de 15 ani, contract în valoare totală de 2.421.771.878 lei, fără TVA. Termenul de livrare a primei rame este finalul anului 2023, furnizarea pachetului complet de 37 de rame fiind prevăzută până la finele anului 2024. Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat.
Category: Stirile Punctul