CFR Marfă va trebui să-și declare lichidarea și să oprească activitatea imediat după operaționalizarea și capitalizarea companiei Carpatica Feroviar. Termenul estimat în acest sens este până la 1 martie, anunță directorul general al CFR Marfă, Daniel Apostolache.
„CFR Marfă astăzi înseamnă mult mai mult decât 200 de locomotive și 6.500 de vagoane. Va cumpăra doar cinci secții de reparat vagoane și șase secții de reparat locomotive, față de opt câte sunt din fiecare astăzi. Deci, vorbim despre o companie mult mai mică, mult mai fiabilă, una nouă, bancabilă și sperăm să fie și green în sensul adevărat al cuvântului, în care transportul feroviar să preia cât mai mult din transportul rutier. Compania feroviară Carpatica va prelua golul lăsat în economia României de CFR Marfă”, a subliniat Daniel Apostolache, în marja celei de-a XIX-a ediție a Zilelor Feroviare – Summitul de Investiții Club Feroviar.
Recent, Guvernul a aprobat, prin hotărâre, înființarea companiei Carpatica Feroviar, aptă „pentru deservirea nevoilor de apărare ale țării”, inclusiv pe fondul problemelor cu care se confruntă operatorul feroviar de stat CFR Marfă, operațiune anunțată de Profit.ro ca pregătită din 2022.
Category: Stirile Punctul