Cheile Bicazului sunt situate în nord-estul țării, în Munții Hășmaș, fiind considerate unele dintre cele mai frumoase chei cu acces turistic din România. Formate de apele râului Bicaz, cheile sunt traversate de DN12C și fac legătura dintre două zone istorice ale României: Moldova și Transilvania.
Stânci verticale și de înălțimi apăsătoare, pârâuri de munte, cascade mai mari și mai mici și peșteri alcătuiesc curiozitățile Cheilor. Înaintând spre Cheile Bicazului, în partea stângă a drumului suntem însoțiți de stâncile Tunderkert, apoi ni se ivește o stâncă monumentală cu o cruce uriașă pe vârf. Aceasta poartă numele de Oltarko, a cărei înălțime de 1156 m a fost cucerită pentru prima dată în 1935 de alpiniști ardeleni.
Continuând drumul, întâlnim și alte frumuseți. Valea devine din ce în ce mai strâmtă. Pe ambele părți vedem pereți verticali de stânci, de 200-300 m, la poalele acestora făcându-și loc pârâul grăbit, Bicazul. Ajungem apoi la locul numit Poarta Iadului, numit și Gâtul Iadului.
Pârâul umflat capătă uneori dimensiunea unui fluviu, iar din cauza locului strâmt între stânci, acesta produce un vuiet asurzitor.
După un timp, plaiul se îmblânzește pe neobservate și, ajungând la punctul de revărsare a pârâului Tikos în Bicaz, ne găsim la granița dintre Transilvania și Moldova.
Foto: Desző Mátyás
Sursă text: https://pensiuniharghitene.ro/
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.